Autor: Natalia Nicoreanu

Pentru consumatori tejghea de servit bucatele, pentru bucătari însă e și ring de dans. Un video postat de curând pe internet, demonstrează că bucătarii nu sunt doar buni la gătit, dar și la dansat. Doi tineri, angajați ai unei rețele de restaurante fast-food din Capitală, specializată în  prepararea bucatelor tradiționale orientale, apar dansând provocator pe o masă din local. Imaginile publicate recent au scandalizat internauții care au calificat gestul drept unul lipsit de bun simț față de consumatorii care ulterior sunt serviți cu kebab sau shaorma la această masă. Administrația restaurantului recunoaște că incidentul a avut loc în unul din localurile sale, dar susține că isprava bucătarilor s-ar fi consumat cu mult timp în urmă, iar apariția recentă a imaginilor ar fi o campanie de discreditare a rețelei. La rândul lor, responsabilii de sănătatea publică spun că nu pot face nimic atâta timp cât nimeni nu s-a îmbolnăvit în urma incidentului.

Filmulețul video, în care apar doi bucătari dansând într-un fast food din Capitală, a adunat, doar pe rețelele de socializare, peste 13 mii de vizualizări în câteva zile. Imaginile au bulversat internauții și au provocat un val de critici dure la adresa administrației localului.

█ REPORTAJ FOTO// Spitalul Clinic Republican - bucătăria, la un pas de morgă 

Solicitați de Sănătate INFO, reprezentanții Agenției Pentru Protecția Consumatorilor au calificat gestul drept inadminisbil.

„Este inadmisibil așa ceva. Din punctul meu de vedere, demisia acestor bucătari este cea mai blândă sancțiune care a fost aplicată. Consumatorul are nevoie de protecție din partea statului. Din cauza moratoriului asupra controalelor, instituția noastră nu se poate autosesiza. Noi ne putem implica în cazurile în care doar suntem sesizați de consumatori” a declarat pentru Sănătate INFO Sergiu Lelic, șef-adjunct la Direcția relații cu consumatorii, în cadrul APC.

Responsabilii de la Sănătate Publică strâng din umeri și spun că nu pot interveni sub nicio formă atâta timp cât nimeni nu s-a îmbolnăvit după ce bucătarii au dansat pe masă. Instituția s-ar putea autosesiza doar dacă în urma acestui incident ar fi fost înregistrate intoxicații ale consumatorilor.

„Dacă nu au fost cazuri de intoxicație, dacă nu au fost petiții că produsele au provocat efect asupra stării de sănătate, atunci noi nici nu avem practic ce căuta și ce verifica acolo.  Trebuie să avem dovezi anexate la dosar că există un caz de boală. În asemenea situații se iau investigațiile bolnavului și se iau probe din local pentru a găsi legătura dintre intoxicație și deservirea din local. Ceea ce ține de comportamentul angajaților ține de competența conducerii localului” susține Eudochia Tcaci, medic-șef adjunct la Centrul de Sănătate Publică Chișinău.

De cealaltă parte, reprezentanții localului spun că incidentul ar fi avul loc cu mult timp în urmă, și că publicarea recentă a imaginilor are un scop meschin.

„Acest video a apărut acum intenționat, cu scopul de a ne ponegri imaginea. Acest incident a avut loc cu un an și trei-patru luni în urmă. Făceau acest lucru în afara orelor de muncă, făceau curățenie. Metoda pe care au folosit-o este însă, ieșită din comun. Nu este masa de consum pentru oaspeți, dar este o tejghea delimitatorie pe care o foloseau pentru a șterge tavanul. După instrucțiune, pentru tavan este o scară specială, pentru așa tip de curățenie, dar ei nu au folosit-o”, a declarat pentru Sănătate INFO unul din reprezentanții rețelei de restaurant fast food.

Din imagini se vede însă că masa pe care dansau bucătarii este de fapt tejgheaua pe care sunt serviți consumatorii.

În urma acestui incident cei doi bucătari dansatori nu s-au reținut mult timp în restaurant.

„Așa oameni nu-și au locul la noi în companie. Așa cum noi avem monitorizare video în toate localurile, avem un manager al calității care permanent monitorizează inclusiv și verificările fizice și video. Ei au fost depistați chiar a doua, a treia zi. Din mai multe motive acești bucătari needucați au fost eliberați din funcție”  a precizat reprezentantul rețelei de restaurante fast food.

 

█ Articole relaționate:

 Sergiu Lelic: „Vând produse lângă veceu, în stradă, în murdărie. Nu au frică deloc de instituțiile statului” 

Mâncăm direct din stradă… Haos în piețele comerciale înainte de Paști 

Servesc mâncarea împreună cu bacterii. Cum este respectată igiena alimentației în spitalele din Moldova?