Autor: Sorina Bujarov

În august 2017 se vor împlini 90 de ani de la nașterea academicianului Nicolae Testemițanu. În acest context, anul viitor ar putea fi numit în cinstea savantului. Propunerea vine din partea Ministerului Sănătății, care a elaborat în acest sens un proiect de hotărâre. De curând documentul a fost publicat pentru dezbateri publice, după care urmează să ajungă pe masa Executivului, iar ulterior și a Legislativului.

„Se apreciază înalt meritele academicianului Nicolae Testemițanu în dezvoltarea învățămîntului medical și a sistemului de sănătate, consfințite prin mai multe acte legislative și normative. În personalitatea dumnealui, comunitatea academico-medicală din țară a avut și are un garant de stabilitate, continuitate și de înaltă responsabilitate în asigurarea poporului cu cadre profesionale și asistență medicală, aliniate la cerințele și standardele educaționale și asistenței medicale internaționale”, se precizează în nota informativă a documentului.

Vom preciza că Nicolae Testemițanu s-a născut pe 1 august 1927, în satul Ochiul Alb, județul Bălți, și adecedat în septembrie 1986. În perioada sovietică, Testemițanu a fost unul dintre cei mai renumiți chirurgi, dar și om politic din Republica Moldova. Între anii 1963 și 1968 acesta a fost ministru al Sănătății al RSS Moldovenești, funcție din care a fost demis pentru că ducea o politică de promovare a cadrelor locale în medicina națională.  

Din 1990, numele lui Nicolae Testemițanu îl poartă și Universitatea de Medicină și Farmacie din Moldova.

Articole relaționate

Pediatrul oncolog, nevoit să renunțe la meserie din cauza lipsurilor: „Casa mi se prăbușește, iar pensia îmi va ajunge doar pentru mâncare” 

Doctorul moldovean care combină medicina cu arta: „Să fi fost pictor, nu cred că mai ajungeam medic. În schimb, acum sunt și medic și pictor”

Universitatea de Medicină și Farmacie – din „fașă” și până la maturitate