Autor: Parascovia Sula
În timp ce majoritatea pacienților văd intervențiile medicale doar prin prisma fricii, doctorii, sau cel puțin unii dintre ei, își tratează meseria ca pe o adevărată artă și văd în ea o sursă de inspirație. Este și cazul unui medic de la Spitalul Penitenciar din Chișinău, care de mai bine de patru decenii combină medicina cu pictura și sculptatul.
Deși doctorii își petrec majoritatea timpului în spital, printre pacienți, pe Liviu Taranov l-am găsit în mica sa galerie de artă, aranjându-și cu atenție lucrările. De altfel, galeria a improvizat-o în sufrageria casei sale – o încăpere mare, luminoasă, cu uși și tavan din lemn, decorate tot de către el. Vizibil emoționat, când am intrat în casă, acesta fixa pe perete o icoană a Sfântului Gheorghe, la care, spune el, ține cel mai mult. „Este o lucrare cu care mă mândresc mult și trebuie să fiu foarte grijuliu, nu cumva să o deteriorez”, spune doctorul.
„Am început să pictez dintr-o greșeală a mamei”
Un om înalt de statură, slăbuț la talie și cu mâinile puțin crăpate de la atâta lucru cu lemnul, Liviu Taranov a început să-și spună povestea, gesticulând cu mâinile tremurânde de emoție. „Am început să pictez pe pânză dintr-o greșeală a mamei. Țin minte că prin clasa a VI-a, ea s-a dus la Cernăuți să-mi cumpere vopsele. Eu, bucuros, mi-am făcut o schiță și când să pun culorile am observat că acestea, de fapt, nu sunt acuarele, dar uleiuri. Uite așa am început eu să pictez pe pânză”, povestește cu entuziasm doctorul.
De aproape două decenii muncește la Spitalul Penitenciar din Chișinău. Inițial primea urgențele medicale în secția de terapie intensivă, în ultimii ani însă este statisticianul instituției medicale. Înainte de aceasta, aproximativ 20 de ani a fost medic șef la un Centru de Sănătate din stânga Nistrului. Conflictul armat însă l-a făcut să se mute la Porumbeni, Criuleni, unde a luat viața de la capăt. Tot de atunci combină cu succes medicina și cu arta.
„Să fi fost pictor, nu cred că mai ajungeam vreodată medic. În schimb, spre norocul meu, acum sunt și medic și pictor!”, povestește Liviu Taranov. Medicul mai spune că pasiunea pentru artă vine din copilărie, și, cu toate că soarta l-a făcut salvator de vieți, acesta nu poate renunța la „viciul” de a picta sau sculpta în lemn.
„Au trecut deja 40 de ani de la prima mea pictură pe pânză. Și acum se găsește pe undeva prin casa părintească. Deși de mic sunt pasionat de artă, am ales să fac totuși medicină, mai ales că fratele mai mare era deja student la medicină, iar părinții mei nici nu voiau să audă de faptul că vreau să mă fac pictor. Mama tare își dorea ca ambii feciori să se facă doctori. Cu timpul m-am îndrăgostit și eu de această profesie, pentru că fratele îmi povestea multe lucruri interesante din domeniu”, își amintește medicul Taranov.
„Bolnavul are întotdeauna dreptate”
A ales terapia, pentru că, argumentează el - „terapia e mama medicinei. Totul începe de la terapie. Bolnavul nu se duce deodată la chirurg, dar mai întâi la medicul de familie, la cel internist, cel care trebuie să observe primul afecțiunile și să facă toate îndreptările. Cred că 70 la sută de medicină înseamnă terapie. În plus, un medic în ziua de azi trebuie să fie tare bun și răbdător. Era o vorbă în popor - că până la urmă bolnavul are întotdeauna dreptate și trebuie să găsești o cale de-al trata corect”.
L-am întrebat cum combină ambele meserii și reușește să le practice cu pasiune. Medicul spune că întotdeauna și-a rezervat un timp pentru creație, deși nu îl acordă constant. Însă, după ce a ajuns la Spitalul Penitenciar a învățat multe lucruri interesante de la deținuți, pe care a dorit să le pună în practică. Unii vecini chiar se temeau de el la început, crezând că este inspector de poliție, deoarece mereu le cerceta ogrăzile pentru a găsi lemn ca materie primă pentru sculpturi.
De mic doctorului îi plăcea să picteze natura sau să realizeze lucrări abstracte, dar pe parcurs a învățat să sculpteze în lemn. De altfel, toate tavanele, ușile și scările din casă sunt realizate de mâinile lui dibace. „Câteodată pot lucra și toată ziua, deoarece când fac ceea ce-mi place uit că zboară timpul atât de repede”, afirmă medicul.
După ore în șir petrecute în atelierul de lucru, acum colecția doctorului a ajuns la peste 20 de lucrări – picturi pe pânză, sculpturi în lemn, icoane, corăbioare din lemn, etc. Multe dintre ele le-a oferit cadou fie rudelor, fie bisericilor, însă niciodată nu a vândut nimic. „Mulți vin acasă, se uită la lucrări și mă întreabă dacă sunt făcute de mâinile mele. Le spun că da, iar ei se miră că eu, fiind doctor, fac lucrări atât de frumoase”, povestește zâmbind medicul.
Liviu Taranov planifică să-și expună în premieră lucrările realizate pe parcursul ultimelor 40 de ani. Spune însă că acesta nu este finalul carierei sale în domeniul picturii. Și medicina va continua să o practice, deși recunoaște că uneori este destul de greu să facă față lucrurilor. „Să vezi un bolnav care s-a tratat și se simte bine, asta mi se pare cea mai mare satisfacție în viață, pentru care merită toate sacrificiile”, își încheie doctorul povestea.
█ Articole relaționate: