Autor: Parascovia Rogate
Vine la Chișinău tocmai de la hotarul cu Ucraina pentru o procedură care îl ține în viață. Face acest lucru de aproximativ șase ani și nu se plânge că distanța e prea mare. Știe că doar așa își poate curăța organismul de toxine. Cei câte 400 de km pe care îi parcurge de trei ori pe săptămână sunt o nimica toată pentru Igor Detișen, bărbatul care pe lângă faptul că suferă de insuficiență renală, este și orb.
Povestea lui nu te lasă să-i treci pe alături și să nu-l admiri pentru optimismul pe care-l are și zâmbetul care-i luminează sufletul. Igor este un bărbat de statură medie, cu un zâmbet de milioane, arătos și binedispus întotdeauna. Nu i-a permis durerii să-i acapareze inima și trăiește viața la intensitate maximă. Regretă doar că și-a dat seama prea târziu de acest lucru. Dar, spune că recuperează.
Igor Detișen are 46 de ani și este din satul Codreni, raionul Ocnița. Afecțiunea, care i-a răpit tinerețea - insuficiența renală, îl ține pe dializă deja de șase ani. Și de parcă nu ar fi fost suficient să sufere de o maladie, trei ani mai târziu, din cauza tensiuni arteriale foarte ridicate, bărbatul a orbit. Astfel, în ultimii ani, Detișen se lasă ghidat de bastonul nevăzătorilor, iar fiecare drum spre Clinica de dializă de la Chișinău, pe care-l parcurge singur, reprezintă o nouă provocare.
„Înainte lucram foarte mult. Nu aveam zile libere, nici duminici și nici sărbători. Nu mă odihneam deloc. Din păcate, nu am avut ajutor din alte părți, trebuia să cumpăr casă, să am grijă de familie. Apoi am vrut o mașină, apoi încă una, mereu nu ne ajungea bani, ba pentru ceva, ba pentru altceva. Acum ne ajunge pentru toate”, povestește cu puțină ironie bărbatul.
De profesie, domnul Detișen este electrician. Pentru că trebuia s-și întrețină familia, soția și doi copii, făcea de toate. A fost și șofer și muncitor în construcție. Nu s-a sfiit niciodată de muncă. Doar să-i fie bine familiei. „Am fost și în străinătate și făceam reparații. Iarna, când eram la muncă dormeam pe unde apucam. Iată și unde am răcit și s-au luat bolile. Eram foarte grav la început, mă durea tot, capul, corpul”, povestește îngândurat bărbatul.
A ținut să ne spună că cea care îi este alături și îl sprijină este familia, soția și copiii. „Când lucram, am avut mulți prieteni, pe care i-am învățat de toate ce știam, dar când m-am îmbolnăvit au rămas doar doi oameni alături de mine. Familia e mereu alături de mine și nu m-au lăsat în voia sorții. Ne mai certăm cu soția uneori. Ea îmi spune să mă odihnesc, dar eu nu pot sta locului. Sunt foarte norocos, că am așa nevastă”, spune fericit bărbatul.
Printre altele am aflat că drumul pe care-l parcurge de trei ori pe săptămână pentru a face dializă nu este deloc ușor. Pacientul afirmă că mereu ajunge acasă seara, foarte obosit, dar totuși nu-și pierde speranța că într-o zi va găsi un donator de rinichi compatibil, iar durerile vor lua sfârșit. „Soția mă duce dimineața cu mașina la Otaci, iar de acolo eu deja vin cu microbuzul. Am doi copii, o fată de 13 ani și un fiu de 21. Eu cred că am ajuns în această stare din cauză că răceam des. Lucram fără să țin cont că era frig sau cald”.
Și orbirea, de altfel, e o consecință a insuficienței renale. Din cauza tensiunii mari, într-o zi, bărbatul a descoperit că nu mai vede. Totul s-a petrecut ca într-un vis trist. „Era seară, iar eu îmi ajutam fiica să facă un desen pentru școală. Apoi, m-am culcat liniștit, fără mari probleme. Dimineața însă deja soția mă trezește și-mi spune că trebuie să mănânc și că am dormit prea mult. Eu în schimb o certam de ce m-a trezit, dacă e întuneric. Apoi femeia a început să-mi explice că de fapt de mult e ziuă și lumină afară. A fost foarte greu. Prima lună mergeam la dializă însoțit de copii sau soție”, mărturisește bărbatul încercând să mă caute cu privirea.
La doar o lună, văzând câți bani cheltuie pentru drum pentru două persoane, domnul Detișen a decis să învețe să meargă singur la Chișinău. „Aveam numeroase datorii. Când am rămas orb am vândut tot numai să întorc datoriile. Am început să vin deja singur la proceduri și mai întâi rugam taximetristul să-mi spună care e trenul corect. Îi achitam în plus pentru asta. Apoi am luat baston special. Pe unde mai cădeam, pe unde mă mai ajutau oamenii. Of, prin câte am trecut până am învățat să merg singur. Uneori se mai întâmplă cazuri când lumea face glume proaste pe seama orbirii mele”, povestește cu tristețe în voce bărbatul.
Zilele decurg obișnuit, spune Igor Detișen. Bărbatul se plimbă prin gospodărie, are grijă de păsări, le dă mâncare și apă. Uneori când se simte bine, mai stă de vorbă și cu vecinul, care e încântat să -i țină companie.
█ O lecție de viață de la Costești. Povestea moldoveanului, al cărui tată i-a oferit din nou viața
„Aștept pe viitor, dacă va da Dumnezeu, să-mi fac un transplant. La ochi am făcut o operație și am început să văd, dar la scurt timp mi s-a ridicat tensiunea din nou și iar mi s-a stins becul. Deja cu totul. Doctorii spun că până nu fac un transplant, nu sunt șanse să văd din nou”, a adăugat bărbatul, depănând în continuare amintiri.
„Țin minte și acum vremurile când mi-am pierdut speranța de viață și încrederea în mine. Eram atât de bolnav, că nu puteam merge și nici nu puteam face nimic. Eram ca o legumă. Apoi m-am gândit că am copii și trebuie să-i sprijin. Mi-am insuflat că trebuie să trăiesc cum este. De aceea, am învățat să merg prin Chișinău, singur, chiar dacă sunt orb”.
Spre final, bărbatul ne-a spus că goana secolului XXI trebuie să fie după sănătate, dar nu după bani. „Bucurați-vă de viață și sănătate atât cât dă Dumnezeu. Dacă aș întoarce acum timpul înapoi, aș renunța la munca în străinătate, pentru a fi lângă soție și copii. Mai bine mai puțini bani, dar alături de familie. Sunt mulți care se duc, dar copiii rămân fără părinți. Ei și?! Fac bani, în schimb își pierd familia”, crede bărbatul.
L-am întrebat cât de importantă este dializa pentru el? A răspuns fără ezitare: „Dializa pentru mine e viață. Dacă nu mă duc, atunci mor. Îmi plac oamenii de aici, pacienții, iar personalul medical e foarte binevoitor. Și încă ceva vreau să vă spun. Trebuie să trăim cum vrea Dumnezeu, dar nu cum vrem noi. Eu m-am gândit deseori de ce mi s-a întâmplat mie asta. Și mi-am dat seama că e din cauza că lucram încontinuu și nu mă odihneam. Acum însă am parte de odihnă toată ziua, dar cu ce preț?”, s-a întrebat Igor Detișen.
Înainte să-mi iau rămas bun de la el, m-a întrebat când îi vom publica povestea. I-am zis că în aproximativ două săptămâni. Vădit emoționat, dar optimist în același timp, mi-a spus: „Iată, trebuie să mai trăiesc două săptămâni ca să-mi aud istoria”.
█ Articole relaționate:
De ce moldovenii preferă să-și „îngroape” organele care pot salva viața altcuiva