Autor: Parascovia Rogate
Intoxicație din cauza unui clei într-un liceu din Capitală. 10 copii de clasa a IV-a au fost transportați de urgență la Institutul Mamei și Copilului, pentru că ar fi inhalat mirosul unui clei toxic, care le-a declanșat cefalee și vomă. Totul s-a petrecut la Liceul „Alexandru Ion Cuza” din Chișinău, în timpul lecției de arta plastică. Deși incidentul a avut loc într-o instituție publică, toate lumea strânge din umeri – nu se știe ce fel de clei a fost folosit, de ce copilul a fost nevoit să vină cu clei de acasă și, cel mai important, ce substanțe conținea acesta care au provocat copiilor vomă într-un timp atât de scurt.
10 elevi din clasa a IV-a din Capitală au fost transportați de urgență la Institutul Mamei și Copilului, după ce ar fi inhalat clei toxic. Produsul a ajuns în instituție, deoarece un copil l-a adus printre recuzitele care le foloseau pentru crearea unor decorațiuni la lecția de arte plastice.
Potrivit vicedirectorului liceului, învățătoarea nu a observat produsul imediat, iar după ce a fost deschis câțiva copii acuzau stări de cefalee și vomă. În scurt timp a fost chemată Urgența.
„Copiii trebuiau să aducă rechizite ca să confecționeze decorațiuni pentru venirea primăverii. În timpul lecției trei copii au început să vomite, ca mai apoi și alți șapte să se simtă rău. Clasa a fost evacuată și aerisită. Deocamdată nu vă pot spune despre ce clei este vorba. Se zice că era unul de încălțăminte. Urmează să investigăm”, a declarat pentru Sănătate INFO, Eugenia Burlacu.
Copiii sunt în afara oricărui pericol, majoritatea fiind deja externați. „La 11.35 au fost internați 10 elevi cu o potențială intoxicație acută din cauza cleiului, care nu s-a confirmat. Aceștia aveau stări de cefalee și grețuri și li s-au făcut analize. Majoritatea copiilor au fost externați, deoarece starea lor este stabilă și nu au avut nevoie de tratament. Deocamdată, nu știm despre ce clei este vorba”, a spus și Stela Andrei, responsabilă de comunicarea cu mass-media din cadrul Institutului Mamei și Copilului.
Ofițerul de presă al Poliției Capitalei a declarat că Poliția investighează cazul. În același timp, medicului-șef sanitar de stat al muncipiul Chișinău, Luminița Suveică, a emis o hotărâre prin care au fost suspedate orele în cabinetul liceului unde a avut loc incidentul. Încăperea va fi igienizată și aerisită. Pe lângă aceastea, specialiștii din sănătate publică vor verifica conținutul de substanțe chimice în aer.
█ Articole relaționate:
Intoxicație la o nuntă. Zeci de oameni au ajuns la spital
Intoxicație în masă la o școală din Rezina. 14 copii, internați de urgență în spital