Redactor: Sorina Bujarov

Se ştie că boala Alzheimer este o afecțiune ce apare în mare parte la persoanele în vârstă. Însă, în cazurile mai complicate, boala poate apărea mult mai devreme la persoanele ce au antecedente cu Alzheimer în familie. Pentru acestea, cercetătorii au găsit o soluţie. Aşa deci, boala poate fi prevenită cu 25 de ani înainte ca ea să se manifeste în toată regula. Specialiştii susţin că nivelul unei proteine asociată cu Alzheimer începe să scadă cu 25 de ani înainte de debutul simptomelor. Cu 15 ani înainte de dezvoltarea simptomelor încep să scadă şi nivelurile altei proteine, numită TAU. Totodată încep să crească şi unele contracţii şi atrofieri ale creierului. Acestea sunt rezultatele unui studiu recent publicat în New England Journal of Medicine, informează medlive.ro.

Studiul oferă o cronologie a schimbărilor subtile care încep în creierul pacienţilor şi care pot fi detectate cu mult înainte de examene RMN, teste de sânge sau altele.

Cronologia a fost creată prin măsurarea moleculelor-cheie la voluntari care sunt sănătoşi, dar ale căror gene prezic că aceştia vor dezvolta Alzheimer. Ştiind vârsta la care părinţii subiecţilor au dezvoltat primele simptome, cercetătorii au putut să deducă intervalul de timp dintre schimbările moleculare şi debutul bolii.

Membrii de familie care nu au moştenit genele Alzheimer nu au arătat nici unul dintre aceste semne timpurii ale bolii.

Tratamentele pentru Alzheimer nu au fost prea reuşite până acum, deoarece oamenii au primit medicamente numai după ce simptomele au devenit evidente şi creierele lor au fost prea deteriorate pentru a se putea recupera. De aceea, susţin specialiştii, dezvoltarea de biomarkeri(care urmăresc şi prezic cursul natural al bolii) este foarte importantă pentru efectuarea de studii şi pentru descoperirea a noi medicamente, deoarece schimbările moleculare ar putea da informaţii timpurii dacă un medicament funcţionează sau nu.

Autorul principal al studiului, Randall Bateman, profesor de neurologie la Washington University School of Medicine, spune că acum, cu o foaie de parcurs a bolii, medicii vor avea o ocazie mai bună de a judeca dacă un tratament este util luând măsuri provizorii mai degrabă decât să aştepte pâna când boala este în plină desfăşurare.

 

Articole relaționate:

Sindromul DOWN poate fi tratat. Oamenii de știință au aflat cum poate fi stopată activitatea cromozomului ce provoacă această boală 

Un test de sânge ne va spune când începem să îmbătrânim 

A fost inventat un test nou pentru depistarea precoce a cancerului la sân