Redactor: Sorina Bujarov

În ultimele patru luni, cel puțin 41 de plângeri de neglijență medicală au fost depuse la Kenya Medical Practitioners and Dentists Board - organizație din Kenya care reglementează activitatea medicilor și stomatologilor. Potrivit directorului organizației, Daniel Yumbya, din anul 2.000 și până în în prezent, în această țară au fost înregistrate 742 de plângeri împotriva cadrelor medicale. Din numărul total de cazuri, 682 au fost deja rezolvate.

Dacă până nu demult specialiștii puteau doar să-și exprime îngrijorarea față de cazurile de neglijență medicală, recent, Daniel Yumbya a declarat că experții au revizuit Legea privind exercitarea profesiunii de medic și dentist. Documentul prevede pedepse mai aspre pentru cei găsiți vinovați de malpraxis medical, scrie Standard Media. Potrivit noilor reglementări, publicate în Monitorul din Kenya pe 20 decembrie anul trecut, părțile vătămate au o șansă și la mediere, în cazul în care doctorul a fost găsit vinovat de malpraxis. Astfel, după schimbările operate, plângerile sunt examinate de o comisie, care efectuează o anchetă preliminară, iar ulterior vine cu recomandări. De asemenea, aceasta trebuie să încurajeze și să arbitreze medierea dintre părțile aflate în conflict.

 Medicii rezidenți au posibilitatea să se asigure de malpraxis în baza unui program preferențial. Tarifele încep de la 130 de lei (P) 

„În conformitate cu noile modificări ale legii, consiliul de la Medical Practitioners and Dentists Board va avea puterea să constituie o comisie de mediere în cazul în care medicii ajung la un numitor comun cu partea vătămată, fie i se oferă o despăgubire”, a declarat Yumbya.

Conform regulilor, comisia care va efectua o anchetă preliminară, împreună cu consiliul de la Medical Practitioners and Dentists Board, este în drept să solicite o anumită sumă de bani pentru cheltuielile efectuate în timpul anchetei, să oblige medicii sau stomatologii să urmeze cursuri de perfecționare și să suspende licența unei instituții medicale pe o perioadă de cel mult șase luni.

Daniel Yumbya a declarat că lumea trebuie să înțeleagă că acest Consiliu nu oferă despăgubiri reclamanților. Clienții pot solicita astfel de despăgubiri prin instanță de judecată. 

  

█ Articole relaționate:

O femeie se judecă de doi ani cu CNAM. Instituția refuză să-i activeze polița din mai multe motive, inclusiv din cauză că s-ar afla cu ea în litigiu 

A vrut sâni mai voluminoși și fermi, dar s-a trezit într-o dimineață cu un implant în spate și altul în abdomen  

Medicii indonezieni cer de la Curtea Constituțională decriminalizarea malpraxisului medical