Redactor: Mihaela Ursu

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din București a primit în cadrul Achievements Forum desfășurat la Londra, premiul "Cel mai bun spital’’ , iar managerul unității, Dan Mircea Enescu, a primit dinstincția "Cel mai bun manager", scrie Agerpres.

Nominalizarea a fost făcută la categoria "Inovație în sănătate și management public".

În acest grup au ajuns instituțiile și companiile publice, dar și profesioniști din domeniu care s-au remarcat prin rezultate deosebite precum: atragerea de fonduri pentru modernizarea anumitor secții, spitale și clinici publice, implementarea de programe naționale pentru diferite afecțiuni în beneficiul pacienților, dezvoltarea educației medicale a specialiștilor prin diverse programe/ acțiuni științifice, dar și rezultate medicale excepționale precum transplanturi, intervenții chirurgicale etc.

  Topul spitalelor cu cei mai puțini doctori. În Moldova, o singură instituție este asigurată cu suficienți medici 

"Acad. Dan Mircea Enescu a primit din partea "Comitetului Socrate" premiul internațional "Cel mai bun manager" din domeniul sanitar. Aceasta este o recunoaștere a excelentei reputații, a experienței profesionale remarcabile (oferirea de metode de tratament sigure și eficiente) și a managementului de succes. În virtutea acestei nominalizări, acad. Dan Mircea Enescu va figura în "Almanahul Socrate", pe siteul EBA , menționează sursa cu referire la un comunicat de presă.

 Moldova caută doctori. Domeniul sănătății are nevoie de mii de specialiști  

Europe Business Assembly a premiat cei mai buni reprezentați ai medicinei, științei și economiei. Achievements Forum este o platformă interactivă de colaborare internațională, o corporație independentă, care cooperează la nivel economic, social și umanitar, fiind fondată în Oxford, Marea Britanie, în anul 2000.

 La evenimentul din acest an au participat oameni de afaceri, finanțatori, diplomați, lideri ai camerelor de comerț, asociații de afaceri și sindicate profesionale din peste 60 de țări.

 

█ Articole relaționate:

 Lecție de demnitate. A vrut să-și vândă casa ca să poată edita un tratat de neurochirurgie, iar acum o țară întreagă s-a mobilizat pentru a-l ajuta 

Țara din Europa care a înregistrat cele mai multe nașteri prin cezariană în regim de urgență 

Reușită uluitoare – medicii au salvat viața unui bărbat după ce au transplantat cinci organe simultan