Autor: Sorina Bujarov
Majoritatea tinerilor specialiști care pleacă peste hotare pentru specializări sau studii post universitare fac tot posibilul ca să rămână să muncească acolo. Există însă și excepții, când tinerii medici vor să se întoarcă acasă, deși le sunt cunoscute problemele din Moldova. Vor să revină ca să contribuie personal la dezvoltarea sistemului de sănătate, dar și să pună în practică cunoștințele pe care le-au acumulat la cele mai bune universități din lume.
Andrei Eșanu are 28 de ani și de aproape un an studiază medicina la una din cele mai bune universități din Portugalia – Universitatea din Porto. A ajuns la mii de kilometri de casă după ce a aplicat la bursa oferită de Erasmus Mundus. Aici tânărul face masteratul în educația pentru Sănătate. Deși nu i-a fost ușor să se adapteze cu sistemul de educație medicală din străinătate, acesta spune că a reușit să facă față greutăților, pentru că își dorește să devină un specialist bun. Nu pentru străini, dar pentru cei de acasă.
„La USMF „Nicolae Testemițanu” am terminat rezidențiatul în psihiatrie. Aici urmez cursuri la două facultăți – de Medicină și Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Studiile le-am început în 2014 și urmează să le finalizeze în 2016. A fost destul de greu la început – bariera lingvistică, departe de familie, etc. Cu suportul profesorilor și al colegilor am reușit să mă adaptez. Ofertele de aici sunt tentante – salarii bune, respect din partea societății, utilaje moderne, însă vreau să revin în acasă”, ne-a mărturisit Andrei.
Acolo tânărul primește o bursă de 1.000 de euro, bani la care în Moldova un doctor integru doar visează. În Portugalia, chiar și rezidenții au un venit de câteva ori mai mare decât a unui doctor cu experiență din Moldova. Aceștia primesc lunar 1.200 de euro, sumă care crește anual cu încă 100 de euro. Leafa medicilor cu experiență ajunge și la câteva mii de euro. Andrei spune că astfel statul încearcă să motiveze specialiștii să rămână în țară și să se dedice medicinei, domeniu care este destul de complicat.
Pe lângă diferențele salariale există și alte deosebiri între sistemul medical, dar și educațional din Moldova și Portugalia. În ceea ce ține de studii, marele avantaj pe care l-a remarcat Andrei Eșanu este că studenții au posibilitatea să facă studii științifice, având la dispoziție laboratoare performante. Sistemul medical însă se deosebește prin faptul că este finanțat direct de Guvern și că nu există corupție.
„În Portugalia sistemul de sănătate este finanțat de către Guvern, prin Serviciul Național de Sănătate. Banii însă tot vin din impozite. Aici toate spitalele au utilaj modern, iar personalul medical – salarii mari. În privința studiilor am remarcat că aici informația este mult mai structurată, ceea ce face ca volumul de informație să fie mai mic, dar mai calitativ. În Moldova ești nevoit să filtrezi informația și să o structurezi singur. Aici și atitudinea față de stagiile practice este mai serioasă decât în Moldova, dar și acasă cine dorește poate să facă stagii practice bune”, a subliniat tânărul medic, menționând totodată că portughezii pun accent pe practică și mai puțin pe prezența la ore. „Este obligatorie prezența doar la 75 % din ore. Aici profesorii discută de la egal la egal și sunt mai puțin autoritari, ceea ce creează un mediu plăcut”, a mai adăugat medicul.
În pofida diferențelor colosale dintre Portugalia și Moldova, Andrei planifică să revină acasă. Speră însă că situația din țară se va schimba, astfel încât să nu fie nevoit să regrete decizia pe care a luat-o.
„Vreau să pot împărtăși cu cei de acasă experiența acumulată aici - avem ce învăța de la alții. Dar cu noutățile recente – furturi bancare, corupția din sănătate, privarea rezidenților de salarii, nu știu cum am să rezist la întoarcere. Am văzut că s-a investit mult în reparații, utilaj, ceea ce este foarte bine, dar sunt neglijați oamenii, adică cei care muncesc în domeniul sănătății. Se investesc milioane de euro pentru blocuri de operație, dar salariile continuă să fie mizere. Singura soluție pentru medici este să ia de la pacienți mită, ceea ce este foarte trist”, a adăugat medicul în vârstă de 28 de ani.
Pentru anul de studiu 2014-2015, în cadrul programului Erasmus sunt plecați șapte studenți modloveni în țări precum Franța, Suedia și Portugalia.
█ Articole relaționate: