Redactor: Parascovia Sula    

O echipă de chirurgi specializați în transplant, de la Clinica Cleveland din Statele Unite ale Americii, împreună cu alți chirurgi ginecologi au efectuat primul transplant de uter din SUA. Intervenția chirurgicală a durat nouă ore, uterul fiind prelevat de la un donator decedat. Potrivit medicilor, pacienta care a beneficiat de un nou organ reproductiv are 26 de ani și se simte bine după operația care-i va permite să nască copii.

Transplantul de uter este o opțiune pentru femeile care suferă de infertilitate de cauză uterină. Medicii explică că în astfel de cazuri femeile nu pot rămâne însărcinate, deoarece s-au născut fără uter sau organul nu mai funcționează din cauza altor boli. Aceasta problemă afectează 3-5% dintre femei din lume, informează Medical News Today. Până în prezent, mamele surogate au fost singura soluție pentru femeile care nu puteau da naștere din cauza problemelor de sănătate a uterului. În SUA însă procesul de alegere a unei mame surogate este complicat, iar în alte țări chiar interzis.

 O banală răceală i-a distrus în întregime rinichii. Povestea moldoveanului, salvat de un străin care și-a donat organele 

Astfel, transplantul de uter este o soluție pentru familiile care nu pot apelcare la o mamă surogat pentru a naște un copil. De altfel, transplantul de uter presupune și administrarea unor medicamente, pentru ca organismul să nu respingă organul străin. De asemenea, este prevăzută o măsură temporară pentru a permite una-două sarcini. După ce femeia rămâne însărcinată și naște, tratamentul medicamentos este întrerupt, iar uterul transplantat este îndepărtat sau lăsat să se dezintegreze.

Clinica Cleveland a început examinarea candidatelor pentru transplanturi de uter în 2015, iar echipa continuă să caute zece paciente corespunzătoare. Acestea trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 21 și 39 de ani și să sufere de infertilitate de cauză uterină.

În urma selecției și după operația de transplant, primul pas care se face este stimularea ovarelor femeilor pentru a produce ovule, care vor fi eliminate pentru fertilizarea in vitro. Zece embrioni vor fi selectați și congelați.

Uterul transplantat trebuie să fie prelevat de la un donator decedat, cu vârsta cuprinsă între 18-40 de ani. Atunci când apare un donator, candidatul pentru transplant trebuie să înceapă să folosească medicamente „anti-respingere”, pentru a permite corpului femeii să accepte noul organ. De altfel, spun doctorii, transplantul se face în 6-8 ore. Ulterior, menstruația va începe după câteva luni și va dura aproximativ un an pentru ca uterul să se vindece.

█ De ce moldovenii preferă să-și „îngroape” organele care pot salva viața altcuiva 

În acel moment, embrionii pot fi decongelați și implantați, ceea ce ar putea duce la o sarcină cu succes. În timpul sarcinii, pacientele sunt monitorizate atent, pentru a verifica dacă nu au hipertensiune arterială, preeclampsie, restricție de creștere intrauterină, ruptură prematură a membranelor, naștere prematură și decese fetale intrauterine.

Mama va continua să ia medicamente „anti-respingere” , iar nașterea ar putea avea loc prin cezariană.

Echipa de cercetare, formată din specialiști pentru transplant, obstetricieni, ginecologi, psihiatri, asistente medicale și lucrători sociali, vor continua să monitorizeze copilul pentru a evita riscurile negative, precum malformații congenitale, infecții perinatale, greutate mică la naștere și spitalizarea la terapie intensivă neonatală.

Până în prezent, la nivel global, au avut loc 11 transplanturi de uter. Primul a fost efectuat în Arabia Saudită în 2000, însă, din nefericire, uterul a trebuit să fie îndepărtat după 3 luni din cauza complicațiilor apărute în urma unei tromboze.

Primul transplant de succes a avut loc în Suedia. Până în 2015, au avut loc nouă transplanturi, care au dus la cinci sarcini și patru nașteri. Atât bebelușii, cât și mamele sunt sănătoase. 

 

 Articole relaționate:

Moldoveanul care a devenit donator de organe la nici 30 de ani. „Dacă poți salva o viață, fă-o” 

Un donator de organe din Moldova a salvat trei vieți, în doar două zile

Un moldovean și-a donat organele, pentru a salva mai multe vieți