Autor: Sorina Bujarov

Doi medici din Chișinău au fost condamnați pentru malpraxis. Este vorba despre un medic de familie și un medic de urgență, care se fac vinovați de moartea unei paciente în vârstă de doar 21 de ani. Inițial aceștia au fost condamnați la un an de închisoare, însă din motiv că a expirat termenul de prescripție, doctorii au fost eliberați de răspundere penală. Totuși, ei vor trebui să achite câte 100 de mii de lei drept despăgubiri morale familiei pacientei.

Cazul a avut loc pe 26 februarie 2009 în Capitală, când o tânără a chemat ambulanţa la domiciliu, pe motiv că se simţea rău. Deplasându-se dimineaţa la chemare, medicul din cadrul Staţiei municipale de Asistenţă Medicală Urgentă a efectuat un examen medical superficial, stabilind un diagnostic greşit -  infecţie respiratorie virotică acută, reacţie alergică medicamentoasă. Atunci specialistul i-a prescris pacientei un tratament greșit, astfel că spre seară, starea fetei se agravese. Din acest motiv, tânăra a chemat la domiciliu medicul de familie. Venit acasă la pacientă, specialistul de la Centrul Medicilor de Familie nr.11 din Chişinău, la fel a investigat superficial bolnava şi, bazându-se pe diagnosticul fixat anterior de medicul de la urgenţă, a stabilit incorect maladia de care aceasta suferea. În consecinţă, o zi mai târziu pacienta a decedat.

 Inna Soţchi, avocat: „Din experienţa mea, în toate cazurile de malpraxis am constatat înscrieri dubioase în cartelele medicale” 

Pentru a stabili cauza exactă a decesului pacientei, procurorii au dispus efectuarea a trei expertize, inclusiv a celei medico-legale în comisie, care au durat mai bine de patru ani. Rezultatele au arătat că decesul fetei a survenit ca urmare a şocului toxico-infecţios complicat, cauzat de un furuncul din regiunea obrazului. În cazul unei astfel de probleme medicale este nevoie de spitalizare, de investigații de laborator şi de tratament staţionar. Însă, din cauza diagnosticării incorecte, pacienta a decedat.

Potrivit procurorilor, urmărirea penală pe acest caz a fost finalizată şi expediată în instanţa de judecată în anul 2013, urmând mai mulţi ani de şedinţe şi dezbateri judecătoreşti, până la pronunţarea verdictului fiind schimbaţi trei judecători.

Rrecent însă, prin sentinţa judecătoriei sectorului Rîşcani al Capitalei, medicii în vârstă de 44 şi, respectiv, 57 de ani, au fost găsiți vinovați. Aceștia au fost condamnați la câte un an de închisoare, însă, în legătură cu expirarea termenului de prescripţie, au fost eliberați de răspundere penală, cu încetarea procesului penal. Cu toate astea, la demersul procurorilor, instanţa a dispus ca medicii să plătească despăgubiri morale familiei pacientei câte 100 mii lei fiecare. Decizia este cu drept de apel.

 

 Articole relaționate:

Două demisii și o mustrare aspră la Spitalul Sfânta Treime// Primele declarații oficiale 

Detalii noi în cazul de la Sfânta Treime „Toți ascund. Și toți raportăm cifre mizere”

UPDATE//Posibil caz de malpraxis la Sfânta Treime. Zece pacienți nu mai pot vedea, după ce au fost operați la ochi. De vină ar putea fi materialul folosit