Autor: Sorina Bujarov
La un an de la arestarea preventivă a învinuiților în dosarul licitațiilor trucate în domeniul sănătății, procesul de judecată bate pasul pe loc. Procurorii care se ocupă de caz spun că învinuiții nici măcar nu au fost audiați în instanță, dosarul fiind abia în faza preliminară de examinare în judecată. Mersul lent al lucrurilor se explică prin numărul foarte mare de învinuiții, spun procurorii, care mai precizează că acesta este primul dosar din țara noastră cu un număr atât de mare de învinuiți.
Pe 8 aprilie 2015 comunitatea medicală din Moldova a fost cutremurată de un eveniment care greu va putea fi uitat. 16 persoane cu funcții înalte din sistemul de sănătate au fost arestate preventiv, iar ulterior puse sub învinuire în dosarul licitațiilor trucate de procurare a utilajului medical. Printre aceștia se numără ex-ministrul Sănătății Andrei Usatîi, ex-directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale – Alexandru Coman, șeful pe achiziții de la Agenția Medicamentului – Victor Donea, directorul Institutului de Cardiologie - Vitalie Moscalu, fostul director al Institutului Oncologic – Victor Cernat, fostul director de la Spitalul de Urgență – Gheorghe Ciobanu, etc. Ulterior lista învinuiților a ajuns să numere 30 de persoane.
Deși dosarul a fost trimis în judecată încă în luna noiembrie 2015, acesta încă nu a trecut nici de faza preliminare de examinare în instanță. Motivul – numărul extrem de mare de învinuiți, argumentează procurorul de caz.
█ CNA: Domeniul Sănătății, cel mai corupt din Moldova
„Suntem abia la faza preliminară. Încă niciun învinuit, din cei 30 care figurează în dosar, nu a fost audiat în instanță. Ce să facem, dacă numai apelul în cadrul ședinței de judecată durează practic o oră. Numărul învinuiților e mare, de aceia și mai greu merg lucrurile. Acesta este primul dosar din țara noastră în care figurează așa mulți învinuiți”, a declarat pentru Sănătate INFO Dorin Compan, procurorul care se ocupă de caz.
Cu toate acestea, a precizat procurorul, sechestrele aplicate pe bunurile unor învinuiți la sfârșitul anului trecut au rămas în vigoare. Mai mult, în curând procurorii vor cere în instanță ca să fie aplicat sechestrul pe alte bunuri ale învinuiților în acest dosar.
„Desigur că sechestrul aplicat pe bunurile lor a rămas în vigoare. În curând se va aplica sechestrul pentru alte bunuri care aparțin învinuiților din dosar. Despre ce bunuri este vorba și care e valoarea lor financiară veți afla mai târziu, când se va aplica însuși sechestrul”, a adăugat Compan.
Vom preciza că în timp ce se află sub control judiciar, aproape toți cei 30 de învinuiți își continuă activitatea de până la punerea sub învinuire. O parte dintre ei însă au plecat din funcțiile pe care le dețineau anterior. Andrei Usatîi, care în acea perioadă era director la Spitalul Clinic Republican, acum este conferențiar universitar la USMF „Nicolae Testemițanu”, Victor Cernat, fostul director la Institutul Oncologic se ocupă de implementarea unui program cu Organizația Mondială a Sănătății, care va dura până în 2025, iar ex-directorul AMDM, Alexandru Coman, nu mai activează în domeniul sănătății. Acesta a precizat anterior pentru Sănătate INFO că nu mai dorește să se implice în acest domeniu, deoarece nu este specialitatea lui de bază.
Gheorghe Ciobanu însă, deși a fost demis de ministerul Sănătății din funcția de director al Spitalului de Urgență, se regăsește printre membrii Consiliului de Experți al Ministerului Sănătății. În schimb, în funcție a rămas directorul Institutului de Cardiologie – Vitalie Moscalu și Andrei Testemițanu, managerul Centrului Republican de Diagnosticare Medicală, dar și șeful pe achiziții de la Agenția Medicamentului – Victor Donea, etc.
Amintim că în urma unor licitații aranjate, prin indicarea unor parametri tehnici care să convină unui anumit agent economic, cei învinuiți în dosarul licitațiilor trucate sunt suspectați că au adus bugetului de stat prejudicii enorme, de aproximativ 150 de milioane de lei.
█ Articole relaționate:
A fost eliberat din închisoare omul de afaceri învinuit în DOSARUL LICITAȚIILOR TRUCATE.