Autor: Sorina Bujarov
Aşa cum era de aşteptat, presiunile din partea industriei tutunului se intensifică şi mai mult în ultima perioadă, când au rămas zile numărate până când fumatul va fi interzis în localurile publice din ţară. Mai mult, de când Serviciul Supravegherii de Stat a Sănătăţii Publice (SSSSP) a reluat controalele, pentru a verifica dacă agenţii economici respectă prevederile Legii Antitutun, a început să crească şi numărul interpelărilor adresate autorităţilor, pentru a veni cu modificări la Lege.
Astfel, după încercarea Asociației Naționale a Restaurantelor și Localurilor de Agrement din Moldova (MĂR), care cu câteva săptămâni în urmă solicita oficialilor să modifice Legea Antitutun, acum alţi agenţi economici vin cu solicitări de acest gen. Paradoxal sau nu, şi de această dată aceştia sunt susţinuţi de industria tutunului. Potrivit KP, comercianţii de tutun se plâng că întâmpină dificultăţi în a interpreta Legea Antitutun, astfel că cer Parlamentului să vină cu explicaţii mai amănunţite ale documentului.
„Până la adoptarea noii Legi, de facto până la 1 ianuarie 2015, noi am îndeplinit toate măsurile legale. Acele puncte care nouă ne sunt invocate în timpul controalelor nu figurează în Lege. Ele pur şi simplu nu există! De aceea, ne-am adresat către legiuitor, ca Parlamentul să ne poată oferi o interpretare a legii. Dacă ceva nu au reglementat până la capăt, atunci să corecteze. Dar întrebările de bază noi deja le-am soluţionat. Iată legea unde e scris că reclama e interzisă, dar în Legea privind publicitatea nu e scris nimic din ceea ce ne enumără departamentul de ocrotire a sănătăţii. Toate acestea se referă la publicitatea indirectă, dar despre ce concret e vorba – nu e clar. Aşteptăm răspuns de la Parlament”, a afirmat Vladimir Galinbovschii, director AKM „Veteran”, pentru KP.
Vom preciza însă că, de fapt, Legea cu privire la publicitate, exact ca şi Legea Antitutun, interzice orice formă de publicitate la ţigări. În primul document acest lucru este prevăzut în Art.19 al.(1), lit.h)-i), iar în documentul ce reglementează domeniul controlul tutunului aceeaşi prevedere se regăseşte în Art.17 (3).
Se pare că industria tutunului nu mai ştie cum să împiedice implementarea Legii Antitutun şi vine cu interpelări şi informaţii eronate despre document. Un exemplu în acest sens sunt plângerile venite din partea antreprenorilor, conform cărora CNSP nu respectă moratoriul asupra controlului de stat.
Agenţii economici afirmă că deseori se „confruntă” cu controale neplanificate din partea sericiului responsabil de implementarea Legii Antitutun. Mai mult, în materialul publicat de KP, Radu Vrabie, directorul Afaceri Corporative și Juridice în cadrul Companiei „British American Tabacco” (una dintre cele mai mari companii de ţigări), afirmă că medicii igienişti de la CNSP nu sunt specialişti în publicitate şi nu ar fi în drept să verifice dacă se face sau nu publicitate la ţigări, lucru interzis de Lege.
De fapt, potrivit Legii Antitutun, anume SSSSP şi Poliţia sunt serviciile responsabile de a supraveghea dacă Legea este sau nu respectată. În ceea ce priveşte moratoriul asupra controlului de stat, invocat de unii agenţi economici, vom preciza că documentul stabileşte că SSSSP face excepţie de la moratoriu. Asta înseamnă că specialiştii în sănătate publică pot face verificări oricând, începând cu 4 aprilie.
Se pare însă că agenţii economici care comercializează ţigări ar fi, de fapt, deranjaţi de faptul că specialiştii CNSP aplică amenzi şi avertismente celor care nu respectă prevederile legale ce ţin de publicitatea şi comercializatea ţigărilor. De altfel, amenzile sunt destul de usturătoare, până la 10.000 de lei pentru persoanele juridice şi până la 3.000 de lei pentru persoanele fizice. În primele două luni ale anului au fost aplicate 16 astfel de amenzi şi peste 500 de avertismente pentru nerespectarea legii, spun responsabilii de la sănătate.
█ Articole relaționate:
Mâine intră în vigoare una dintre cele mai drastice prevederi a Legii antitutun