Autor: Parascovia Sula

După ce ani la rând le-au dat copiilor de la grădinițe și școli carne procesată, autoritățile din sănătate recunosc că micuții sunt hrăniți nesănătos. Cel mai grav este că acest lucru se face conștient. Administrațiile instituțiilor școlare spun că sunt nevoite să procedeze astfel, pentru că legislația privind achizițiile publice îi obligă să cumpere cele mai ieftine produse. La rândul lor, părinții cred că mai degrabă e vorba de ignoranță și pentru a-și apăra copiii au decis de sine stătător să alerteze responsabilii.

Astfel, după două luni de bătut alarma, astăzi un grup de mămici a ajuns la o întrevedere cu ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan. Femeile s-au plâns că odraslele lor mănâncă prea des crenvurști și terciuri, și prea puține fructe și legume. Mamele au cerut ca meniul copiilor să fie schimbat. 

 „I-am spus ministrului că din meniul copiilor fac parte prea multe terciuri. Ne deranjează faptul că mâncarea pentru copii nu este variată. Aceştia mănâncă acelaşi fel de supă de trei ori pe săptămână. De asemenea, am cerut să fie revizuite Recomandările Metodice privind Organizarea Alimentaţiei Echilibrate în Instituţiile pentru Copii, deoarece credem că sunt învechite”, a declarant pentru Sănătate INFO Iulia Nazaria, una dintre mamele care a participat la adunare.

Mamele au mai cerut, iar autoritatea din sănătate, se pare, a acceptat să fie făcută o analiză mai amplă a meniurilor de la grădinițe și școli.

„Începând de săptămâna viitoare va fi creat un grup de lucru cu responsabilii de alimentaţia copiilor din grădiniţe şi şcoli: Mnisterul Educaţiei, Centrul Naţional şi Municipal de Sănătate Publică, Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi Societatea Civilă. Vom fi invitate şi noi, mamele, pentru a discuta aceste probleme şi desigur pentru a găsi soluţii”, a declarant o altă mămă Carolina Chirilescu, și ea prezentă la adunare.

În mod special, acestea au vorbit despre lipsa fructelor și legumelor din alimentația copiilor și, totodată, au cerut excluderea cărnii procesate din alimentație la școli și grădinițe.

„Ruxanda Glavan ne-a  spus că nemulţumirile noastre sunt fondate şi că există multe încălcări la capitolul alimentaţie şi ne-a promis că săptămăna aceasta va semna ordinul care interzice consumul crenvurştilor în grădiniţe şi şcoli”, a mai adăugat Carolina.

Părinţii și-au exprimat speranța că promisiunile se vor transforma în fapte. „Sunt mulţumită că ministra ne-a acordat timp şi sper ca pe viitor să avem parte şi de fapte, nu doar de promisiuni. Noi, părintii, suntem gata să conlucrăm şi să identificam nereguli care au loc în şcoli şi grădiniţe şi să identificăm soluţii”, încheie Carolina.

La rândul său, Ruxanda Glavan a dat asigurări pe pagina sa de Facebook că va lua toate măsurile necesare privind alimentația copiilor în grădinițe și școli, iar un expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii va veni în Moldova ca să ajute ministerul în rezolvarea acestei probleme.

„Printr-o dispoziție, semnată zilele trecute, am ordonat să fie verificat mecanismul de stabilire a meniului din instituțiile preșcolare și școlare. Astfel, încercăm să depistăm lacunele și să stabilim cum se face că, de exemplu, unele grădinițe sau școli abundează în includerea crenvurștilor în alimentația zilnică a copiilor”, scrie Ruxanda Glavan.

Astfel, autorităţile îşi propun să revadă normele de alimentaţie din grădiniţe şi şcoli şi să vină cu îmbunătăţiri. O hotărâre în acest sens ar urma să fie semnată în zilele următoare. Dacă va fi aprobat, consumul de carne procesată în instituțiile de învăţământ general va fi interzis.

Suficient ca să ajungă anemici și să nu piară de foame. Pentru alimentația zilnică a unui copil autoritățile alocă între 66 de bani și 2 lei, bani suficienți pentru terci și paste

Vom preciza că săptămâna trecută un grup de părinţi din Capitală au lansat o petiţie online pentru interzicerea cărnii procesate în grădiniţe şi şcoli. Plângerea a adunat peste o mie cinci sute de semnături. Asta deşi Direcţia Generală Educaţie Tineret şi Sport scrie într-un comunicat de presă că potrivit unei anchete interne realizată în 25 de grădinițe printre de 1.400 de părinți, doar șase la sută ar fi cerut excluderea crenvurtilor din meniul copiilor.

Potrivit Recomandărilor Metodice privind Organizarea Alimentaţiei Echilibrate în Instituţiile pentru Copii se interzice de a include în meniul copiilor produsele stipulate în Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 904 din 17.09.2012 „Privind aprobarea listei produselor alimentare nerecomandate preşcolarilor şi elevilor”, menţionate în anexa nr.2. Astfel, se interzic produsele alimentare cu risc sporit şi/sau toxicologic în instituţiile pentru copii precum:

  1.  Mezeluri şi carne mai joasă de categoria a doua (lebervurşti şi carne).
  2.  Mezeluri preparate din sânge.
  3.  Produse din carne şi peşte afumate.
  4.  Subproduse, cu excepţia ficatului şi inimii.
  5.  Ouă fără tratare termică.
  6.  Carne şi ouă de gâscă şi raţă.
  7.  Clătite cu carne şi brânză.
  8.  Ciuperci.
  9.  Mazăre verde conservată şi congelată fără prelucrare termică.
  10.  Produse de conservare casnică.
  11.  Conserve din legume şi fructe marinate.
  12.  Dulceaţă şi compoturi din fructe sâmburoase cu excepţia celor preparate ex tempore.
  13.  Brânză din lapte nepasterizat.
  14.  Brânzeturi şi produse lactate de pregătire proprie prin metode casnice.
  15.  Lapte, brânză de vaci şi smântână preparate fără tratare termică.

 

 Articole relaționate: