Autor: Parascovia Sula
Reprezentanții Asociației Restaurantelor și a Localurilor de Agrement „MĂR” și cea a fumătorilor responsabili insistă în continuare ca prevederea ce interzice fumatul în spațiile publice închise și semideschise din Legea Antitutun să fie modificată. Într-o emisiune de ieri de la Publika TV, aceștia și-au argumentat perseverența prin faptul că în România aceeași lege e pe punctul de a fi schimbată și că acest lucru se întâmplă la doar două luni de la intrarea ei în vigoare. Se pare însă că reprezentanții Asociației exagerează lucrurile. Solicitați de Sănătate INFO, senatori români au declarat că Legea Antitutun funcționează așa cum a fost promulgată pe 16 martie, fără vreo schimbare.
La emisiunea de ieri, reprezentanții Asociației Restaurantelor au repetat același mesaj – localurile de agrement riscă să piardă clienți din cauza restricțiilor pentru fumat. De asemenea, ei au insistat pe ideea că în România legea privind controlul tutunului e pe punctul de a fi modificată, pe motiv că patronii de localuri ar avea probleme cu vizitatorii care, sub pretextul că ies afară să fumeze, nu se mai întorc și astfel nu și-ar achita notele. E adevărat că invitații nu au avut pe cine să confrunte, având în vedere că în studio nu era niciun alt invitat care ar fi putut veni cu contraargumente, iar moderatorul dezinforma opinia publică, menționând că legea deja a fost modificată.
„Senatul României încearcă să promoveze ideea de a face modificări, pentru că ei au avut foarte mari probleme cu note neachitate și terase în care se ridică vitralii. Românii au examinat în diferite comisii de specialitate din Senat aceste amendamente care au fost aprobate. Urmează să fie votate și puse în discuție în Senat. Dacă se aprobă, atunci merg mai departe la deputați. Astfel, se dorește ca la aceste terasele de vară să se permită totuși fumatul, pentru că ele se deschid”, a declarat Aneta Zasavițchi, președintele Asociației Restaurantelor „MĂR”.
Președintele Asociației „MĂR” a venit chiar și cu soluții de amenajare a spațiilor pentru fumătorii și nefumătorii din Moldova. De exemplu, aceasta propune ca spațiul de la terasă să fie împărțit în două, iar mesele între fumători și nefumători să fie amenajate la o distanță de un metru între ele.
De cealaltă parte, specialiști în sănătate și promotorii prevederii privind interzicerea totală a fumatului declară că reprezentanții Asociației Restaurantelor dezinformează opinia publică atunci când declară la o țară întreagă că în România prevederea care interzice fumatul în spațiile închise ar fi fost modificată.
„Unii dezinformează opinia publică că în România legea a fost modificată. Nu este adevărat. Modificările nu au fost examinate de Senat și Camera Deputaților”, a scris pe Facebook Ghenadie Țurcanu, expert la Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate.
„Senatorii din România mi-au vorbit recent să rezistăm tuturor presiunilor la acest capitol. Ei au rezistat. Acum, toate instituțiile de agrement, alimentație publică, etc. sunt vizitate, în sfârșit, de familii cu copii de nefumători. Stimați fumători, e timpul să nu mai fiți atât de egoiști”, a declarat și Valentina Stratan, membru al Comisiei protecție socială, sănătate și familie din Parlament.
Am întrebat și un senator român, dacă Legea Antitutun intrată recent în vigoare urmează să fie modificată în cel mai scurt timp.
„Legea funcționează așa cum a fost promulgată pe 16 martie și se respectă. Nu am întâlnit cazuri de încălcări evidente. În urma promulgării legii, proprietarii de localuri au avut 45 de zile la dispoziție în care au amenajat terase și au creat niște spații pentru cei care țin cu tot dinadinsul să fumeze în timp ce stau la restaurant. Dar nu sunt consecințele despre care se vorbește. Avem un proiect înregistrat la Camera Deputaților, prin care criticii legii cer ca anumite prevederi să fie atenuate, în sensul în care fumătorii să aibă niște spații amenajate unde se poate fuma. Însă proiectul dat nu a intrat în dezbaterea de plen. Având în vedere că sunt alegeri cred că nu va intra pe agendă decât după cinci iunie când se reiau lucrările permanente ale comisiilor. În principiu, sunt foarte mulți fumători în Parlament și există o mare influență a Industriei Tutunului care face un lobby foarte insistent, dar eu sper că chiar dacă se vor accepta niște mici modificări ele să nu fie semnificative. Eu susțin legea”, a declarat pentru Sănătate INFO Gabriela Crețu, senator din partea Partidului Social Democrat.
Vom preciza că în Moldova Legea Antitutun a intrat în vigoare cu câteva luni înainte de cea a României. În țara vecină însă reglementarea care interzice fumatul în toate spațiile publice închise a intrat în vigoare pe 16 martie, iar în Moldova abia pe 31 mai, de Ziua Mondială Antitutun. Până atunci au mai rămas 11 de zile.
█ Proprietarii de restaurante povestesc cum s-au adaptat mai ușor la legea antitutun
Potrivit legii, fumatul urmează să fie interzis:
a) în toate spațiile publice închise și semiînchise, la locurile de muncă, indiferent de tipul de proprietate și modul de acces;
b) în toate spațiile publice deschise administrate de instituțiile medico-sanitare, instituțiile de învățământ, autoritățile publice centrale și locale, inclusiv pe teritoriile aferente;
c) în raza de 10 m de la intrarea în spațiile publice închise, inclusiv în locurile de uz comun, și la locurile de muncă, de la ferestrele care se deschid și de la locurile/instalațiile de captare a aerului pentru spațiile publice închise și pentru locurile de muncă;
d) în parcurile de distracții și pe terenurile de joacă pentru copii;
e) pe stadioane, arene, în piețe și alte spații publice deschise pe durata evenimentelor publice distractive sau de alt gen;
f) sub acoperișul stațiilor de transport public;
g) în mijloacele de transport public și în mijloacele de transport private în care se află minori.
În caz că agenții economici sau persoanele cu funcție de răspundere nu vor utiliza toate sursele de informare a clienților despre interzicerea fumatului în spațiile închise și semiînchise, atunci, potrivit Codului Contravențional, se vor aplica anumite amenzi. Astfel, cu o amendă de la 7.000 la 9.000 lei va fi pedepsită persoana cu funcție de răspundere, precum (managerul, administratorul localului). Cea mai usturătoare amendă pentru admiterea fumatului în spațiile publice închise și semiînchise este cea aplicată persoanelor juridice: de la 9.000 la 10.000 de lei, cu privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la șase luni la un an.
Și fumătorii vor fi pedepsiți, dacă își vor permite să fumeze în spațiile menționate mai sus. Amenda va fi între 1.000 și 1.400 de lei. Cei care susțin prevederea care interzice fumatul în spațiile publice închise și semiînchise pot semna această petiție lansată de Institutul Oncologic.
█ Articole relaționate:
Instituțiile medicale din țară trebuie să afișeze la intrare semnul „Fumatul este interzis”