Autor: Parascovia Rogate
Va lua imunosupresive toată viața, din cauza că unii medici i-au administrat tratamentul nepotrivit pentru artrită reactivă, de care suferea. Din același motiv a avut nevoie urgent de transplant hepatic. Totul s-a petrecut cu viteza luminii, încât tânăra nici nu a reușit să înțeleagă bine ce i se întâmplă. Spune doar că s-a născut în cămașă și că cineva, acolo sus, a vrut ca ea să trăiască.
Cristina Mîndrilă este o tânără în vârstă de 23 de ani, studentă în anul V la medicină. Astă primăvară a suferit un transplant hepatic. Fata a aflat că a trecut printr-o operație de transplant abia după ce și-a revenit din starea de inconștiență. Și mai surprinsă a fost când a înțeles că nici măcar nu se află într-un spital din Moldova, ci la București. Acum afirmă că are puteri cât șapte luați la un loc. Totul ar fi fost însă foarte grav, dacă nu se găsea, la timpul potrivit, un donator de organe. „Pot să spun că acest om mi-a salvat viața”, a mărturisit Cristina.
Povestea tristă a Cristinei începe cu un an și jumate în urmă. Doctorii i-au stabilit diagnosticul de artrită reactivă. Boala presupune inflamarea articulațiilor și apare cel mai des ca urmare a unei infecții localizate într-o parte a corpului. Cristina povestește că medicii nu cunoșteau cauza maladiei și i-au administrat tratament simptomatic. Ulterior l-au schimbat. Terapia i-a afectat atât de mult ficatul, încât tânăra s-a pomenit cu insuficiență hepatică acută.
█ O nouă șansă pentru transplantul din țară. Cercetătorii moldoveni vor să creeze un ficat artificial
„Din motiv că tratamentul simptomatic nu trata boala, doctorul mi-a prescris medicamentul Sulfasalazin (pentru tratamentul artritei reactive) pentru stoparea procesului, spunându-mi că nu are efecte adverse semnificative. Însă peste 20 de zile mi-au apărut erupții care s-au răspândit treptat pe tot corpul. Inițial am fost internată la Spitalul „Sf. Treime”, apoi am ajuns la Spitalul de boli infecțioase, iar ulterior în reanimare la Spitalul Clinic Republican. Starea mea se agrava treptat, dar medicii nu știau ce diagnostic să-mi pună. Când eram în stare foarte critică, la insistența părinților mei, a fost chemat SMURD-ul, iar pe 25 martie am fost transportată de urgență la București”, povestește emoționată tânăra.
De fapt, Cristina a avut reacție adversă la medicamente. Preparatul era toxic pentru organismul ei. Ea a aflat însă despre acest lucru abia după ce rudele l-au dus la laborator și au constatat că anume ele i-au înrăutățit sănătatea.
„Medicii de la reanimare nu au testat preventiv care dintre medicamente pe care mi le administrau îmi făceau rău, asta deși știau că eu vin cu reacție alergică la medicamente. Doctorii credeau că tratamentul îmi va ameliora starea în care mă aflam, dar de fapt ea devenea mai gravă”, precizează tânăra.
Pentru că boala progresa cu viteză, tânăra a avut nevoie de un ficat nou. L-a găsit la București.
„Cristina a ajuns la București, unde i s-a pus diagnosticul de insuficiență hepatică acută și indicația de transplant. Atunci era vorba de ore și s-a decis că primul ficat care apare, indiferent că e compatibil sau nu, să fie transplantat acestei fetițe. Așa și s-a întâmplat. A apărut un ficat, incompatibil, iar transplantul hepatic a fost efectuat. A fost un transplant de maximă urgență”, explică Vlad Brașoveanu, șeful secției de chirurgie hepatică și transplant de la Spitalul Clinic Fundeni, București, cel care a și efectuat intervenția și a salvat-o pe Cristina.
La numai trei ore de la operație, tânăra și-a revenit, iar evoluția stării ei a fost una pozitivă, povestește doctorul Brașoveanu. Totuși, pe lângă imunosupresive, a mai fost nevoie de câteva manevre medicale, pentru ca organismul să accepte ficatul incompatibil.
„Nici nu știam cât de puternică sunt, de fapt. M-am simțit foarte bine și eram fericită. Nu înțelegeam de ce sunt toți alături de mine, de ce sunt agitați părinții. Atunci nu conștientizam ce se întâmplase. Mă simțeam de parcă m-am culcat și m-am trezit, dar deja cu o părticică din alt om. Mama m-a încurajat mult, dar și colectivul medical din România este unul de excepție. Datorită lor mi-am revenit foarte repede, lucru la care cadrele noastre medicale, mai au de muncă”, mai spune Cristina.
Și-a revenit surprinzător de bine, spun doctorii de la București. Dacă nu ai ști prin ce a trecut, nici nu ai bănui că a suferit o intervenție atât de complicată. Deși învață la medicină și știe ce înseamnă un transplant, Cristina spune că nu s-a gândit vreodată că ar putea să simtă pe propria piele o asemenea intervenție.
„Donarea de organe e o faptă mult prea generoasă. Asta înseamnă să oferi viață unui corp fără șansă. Donarea e o faptă nobilă. Oamenii care o fac, devin eroi, dând șansa la viață altcuiva. Asta e un lucru măreț”, crede Cristina.
█ După două luni de pauză, astăzi, vor mai fi efectuate două transplanturi de rinichi
Viața acestei tinere depinde acum de modul în care are grijă de sănătate. E vorba de alimentație, sport, etc. Acum tânăra trebuia să ia cu regularitate imunosupresive (medicamente care ajută organismul să nu respingă organul transplantat), iar o dată pe lună să facă naveta la București pentru control de profilaxie.
Experiența pe care a acumulat-o în acest an, a încurajat-o pe Cristina să-și dorească și mai mult de la domeniul ce-l studiază. Vrea să devină salvator de vieți, la fel precum cei care i-au salvat și ei viața.
„Vreau să devin un doctor de succes, la fel precum cel care m-a operat. Este un specialist extraordinar și un om cu suflet mare, o calitate măreață pentru cei ce zilnic muncesc pentru oameni”, și-a încheiat povestea Cristina.
Chiar dacă viața ei a fost pe muchie de cuțit, tânăra spune doar atât – e fericită că a trecut peste năpastă. Restul, acum nu mai contează.
█ Articole relaționate:
O lecție de viață de la Costești. Povestea moldoveanului, al cărui tată i-a oferit din nou viața
De ce moldovenii preferă să-și „îngroape” organele care pot salva viața altcuiva