Autor: Parascovia Rogate

Conținut mărit de nitrați, depistat în morcovii și dovleceii, comercializați în Capitală. După mai multe verificări efectuate de specialiștii din sănătate publică, din peste 80 de probe luate din diverse legume, câteva dintre ele au picat testul și conțin un număr mare de nitrați.

Mai exact, în primele patru luni ale anului 2017, specialiștii Centrului de Sănătate Publică (CSP) din Municipiul Chișinău au efectuat verificări și au prelevat 83 de probe ale unor legume și fructe comercializate pe piață. 42 dintre aceste probe au fost colectate din produse autohtone, iar alte 41 – din produse de import. Ca urmare a verificărilor, în două probe autohtone de morcovi și dovlecei s-a depistat un conținut mărit de nitrați.

Vom preciza că anul trecut, din 249 de probe colectate, în 19 dintre ele, specialiștii au găsit conținut sporit de nitrați. Este vorba de ridichi, dovlecei și pepeni galbeni.

Specialiștii în sănătate publică atrag atenția că atunci când oamenii consumă cantități exagerate de legume, care conțin nitrați, aceste devin nocive pentru organism.

 Mâncăm direct din stradă… Haos în piețele comerciale înainte de Paști 

„Legumele timpurii, ca dovleceii, ridichea, varza, trebuie consumate în cantități moderate. Cei mai vulnerabili la anumite intoxicații din cauza nitraților sunt copiii, vârstnicii sau oamenii care suferă de boli cronice, precum gastritele, hepatitele, deoarece acestea se pot acutiza”, a declarat pentru Sănătate INFO Paulina Caraman, medic igienist din cadrul secției Sănătatea alimentelor și expertiza sanitară al CSP din Municipiul Chișinău.

Legumele trebuie procurate doar din locuri autorizat și sigure, mai adaugă aceasta. „Atrageți atenția cum arată legumele. Ele nu trebuie să aibă dimensiuni exagerate, culori nenaturale sau pete. În caz că v-ați intoxicat și credeți că e din cauza unor legume, trebuie să vă adresați la medici care să vă indice cauza și tratamentul corespunzător”.

Notă: Nitratul sau azotatul este substanța nocivă care se transformă în nitrit/azotit atunci când ajunge în stomac, în mediul acid.

Alimentele care au un conţinut scăzut de nitraţi sunt fasolea, broccoli, vinetele, conopida, mazărea, ciupercile, ardeii, roşiile, ceapa, prazul şi sparanghelul.

Efectele nocive ale nitraţilor:

– cresc conţinutul de proteine din legume, în defavoarea glucidelor şi a lipidelor,

– influenţează negativ compoziţia tuturor plantelor, a fructelor, a legumelor, a cărnurilor şi a produselor lactate, a căror coacere şi/sau producţie este legată de pământ şi apă,

– modifică și/sau sufocă încet celulele hepatice şi stomacale,

– cresc incidența cancerului limfatic, de stomac, intestine, esofag şi ficat.

Dacă ați consumat un aliment despre care cunoașteți sau aflați că ar conține un nivel ridicat de nitrați atunci: consumați citrice, suc de citrice sau legume bogate în vitamina C. Aceasta anihilează o parte din cantitatea de nitraţi ingerată.

Conţinutul de nitraţi dintr-un aliment poate fi redus prin fierbere, murare şi marinare, dar şi dacă este curățit de coajă și lăsat în apă timp de oră.

 

 Articole relaționate:

Ne otrăvim cu ajutorul statului. Fructele și legumele îmbâcsite cu nitrați dețin certificate de inofensivitate 

Magazinele vând moldovenilor pește și carne recongelate. Cât de periculoase sunt aceste produse și cum pot fi deosebite de alimentele păstrate corespunzător 

O parte din alimentele pe care le consumă moldovenii conțin prea multe bacterii, germeni, aditivi și nitrați. Responsabilii spun că în 2013 situația s-a înrăutățit