Autor: Silvia Rotaru

În Moldova, să fii bolnav fără șanse la viață înseamnă să fii supus unor dureri insuportabile. Cel mai des pacienții nu beneficiază nici de îngrijiri corespunzătoare, nici de medicamentele care le-ar ameliora durerea fizică. Și mai grav e cu copiii bolnavi de cancer în fază terminală. Țara nu le asigură acestora formele de opioide corespunzătoare vârstei, astfel că doctorii sunt nevoiți să le administreze morfină pentru adulți.

Țara nu a cumpărat niciodată opioide pentru copii. În consecință, micuților li se administrează tratament cu preparate pentru adulți, sub formă de pastile sau injecții, mai greu de suportat de către micii pacienți. Specialiștii afirmă că ar fi nevoie de preparate sub formă de soluții apoase sau suspensii orale, forme mult mai comode de utilizat pentru copii. Acestea au ajuns în țară doar datorită ajutoarelor umanitare sau pacienții le-au cumpărat de peste hotare.

„În gama medicamentelor pentru copii aceste forme ar fi de mare ajutor. Cam 150- 200 de flacoane ar acoperi necesitățile pentru un an întreg. Nu putem vorbi însă despre o cifră exactă. Nu am avut aceste forme în mod sistematic ca să spunem că atât ne va ajuta sau va fi prea puțin, un prim pas este să le avem”, susține Vladimir Pogoneț, responsabil de serviciul îngrijiri paliative şi durere la Institutul Oncologic.

Vladimir Pogoneț afirmă că în repetate rânduri a sesizat autoritățile despre lipsa acestor forme de opioide, dar nici până astăzi carul nu s-a mișcat din loc.

„În țară sunt disponibile acele forme injectabile care se utilizează pe larg și asta este un avantaj. De asemenea, ele se dau gratis, ceea ce este bine. Am avea nevoie însă de forme mult mai accesibile pentru toți pacienții, inclusiv pentru copii”, spune responsabilului de la Institutul Oncologic.

Directorul Hospice Angelus, Valerian Isac, spune că problema privind lipsa formelor de opioide accesibile pentru copii a fost discutată de mai multe ori cu autoritățile din sănătate. O soluție încă nu a fost găsită, dar se caută.

„Soluțiile apoase de morfină trebuie făcute din substanțe active, care nu e atât de simplu să le aduci în țară și sunt și niște reguli de control ale Comitetului Internațional de Control a Drogurilor de care trebuie să ne conducem. Este nevoie de un mecanism pentru a aduce această morfină. Ea nu este o jucărie pe care o pui în buzunar și o poți aduce”, mai spune acesta.

Valerian Isac afirmă că în acest sens a fost angajat un expert care ajută autoritățile la elaborarea mecanismului de import nu doar a opioidelor pentru copii, dar și ale altor forme de morfină pentru adulți.

„Noi susținem un proiect care este implementat de Asociația Națională de Tratament paliativ și care recent a identificat consultantul care urmează să elaboreze o foaie de parcurs ce ar clarifica lucrurile în ceea ce privește disponibilitatea morfinei în formă de soluții apoase pe teritoriul Moldovei. Această formă ar fi ok atât pentru copii, cât și pentru adulți. Este bine să o avem. Legislația în domeniu este ajustată, urmează să se identifice furnizorii de medicamente și finanțele”, a precizat și Liliana Gherman, director de program în domeniul sănătății publice la Fundația Soros-Moldova.

 Tot mai mulți lucrători medicali sunt instruiți în sfera îngrijirii paliative, datorită unui proiect finanțat de Fundaţia Soros-Moldova

Specialiștii susțin că procedura de import a acestor forme de opioide este la fel ca și pentru celelalte medicamente. Ele trebuie să fie înregistrate în țară și în catalogul de prețuri. Cererea lor este determinată de o serie de factori și printre primii factori determinați este ca aceste medicamente trebuie să fie incluse în protocoale naționale, lista medicamentelor esențiale.

„Cadrul legal permite și importul medicamentelor neînregistrate în țară, în cazul condițiilor listate în lege cum ar fi - absenţa analogilor sau a substituenţilor pe piaţa farmaceutică, epidemii, cataclisme etc. În cazul în care aceste medicamente nu sunt înregistrate în țară, dar fac parte din protocoale naționale, lista medicamentelor esențiale, spitalele ar putea cere sa fie introduse în listele de medicamente achiziționate centralizat. Agenția Medicamentului, în baza cadrului de reglementare în vigoare, poate emite autorizație de import ofertantului câștigător la licitație. Deoarece este un produs special, pe lângă autorizația de import  este necesară și permisiunea Comitetului permanent de control asupra drogurilor”, explică Rita Seicaș, coordonator de proiect la Centrul PAS.

Specialistul afirmă că ar putea exista și alte bariere în asigurarea accesului la aceste medicamente, și anume, cât de ofertantă este cererea pe piață pentru acest produs. „Se face o estimare a necesităților reale și un buget sigur pentru acoperirea necesităților”, a adăugat Rita Seicaș.

În acest moment, în cele două secții de pediatrie ale Institutului Oncologic sunt internați aproximativ 100 de copii cu diverse forme de cancer.

Notă: Morfina este o substanţă alcaloidă derivată din opiu, acesta fiind extras dintr-o specie de mac Papaver somniferum. Ajunsă în organism, morfina stimulează receptorii opioizi, producând o gamă variată de efecte. Morfina şi derivaţii săi, naturali şi sintetici, sunt adesea numiţi şi Opioizi sau Opiacee. Opiozii, deşi sunt unele dintre cele mai puternice medicamente analgezice, dezavantajul major de a produce toxicomanii grave, restrânge drastic utilizarea lor. Medicamentele opioide sunt stupefiante puternice. Morfina este un medicament, care poate fi utilizată timp de câteva luni sau ani și atunci când este administrată corect îi oferă șansa pacientului să trăiască o viață cât se poate de normală. Aceasta nu doar controlează durerea, ci și îmbunătățește confortul bolnavului, inclusiv al familiei.

În acest moment în Moldova există următoarele forme de opioide disponibile pentru pacienții în faze terminale - morfină injectabilă și sub formă de pastile - omnopon, tramadol, metadonă și fentanil în formă de plasture transdermic. Căile de administrare a medicamentelor sunt: orală- cea mai favorabilă după cost-eficiență, rectală - o alternativă pentru pacienții care prezintă greață, vomă sau nu pot ingera alimente, transdermală - prin aplicarea plasturelui pe o zonă fără păr a părții superioare a corpului - piept, spate, antebraț, transmucoasă - permite absorbția și acțiunea rapidă, subcutanată (intravenoasă) - produce analgezie rapidă și intramusculară - sunt cele mai dureroase și neconfortabile.

Moldova a integrat îngrijirea paliativă în sistemul de sănătate, începând cu anul 2010, când a fost aprobat Standardul Național de Îngrijiri Paliative și Protocoalele clinice naționale în dispnee, stare terminală, patologie gastrointestinală, durere în cancer și escare.

 

 

█ Articole relaționate:

Luxul de a muri cu demnitate. Câți dintre bolnavii incurabili din Moldova au parte de îngrijiri paliative și ce face statul pentru ei

Noi responsabilități pentru medicii de familie, care vor trebui să îngrijească de o nouă categorie de pacienți

Moldova nu are un Program național în îngrijiri paliative și duce lipsă de specialiști instruiți. Țara însă a semnat Rezoluția privind îngrijirile paliative și s-a angajat să dezvolte aceste servicii