Autor: Sorina Bujarov

„În Moldova să fii bătrân, bolnav și singur este o adevărată tragedie. Oamenii care, din nefericire, ajung într-o astfel de situație sunt sortiți să-și aștepte cu răbdare cel din urmă ceas. Puțini vor fi cei care le vor trece pragul și-i vor întreba ce mai fac sau cum se simt. În cel mai bun caz te vor compătimi.”

Sunt primele fraze cu care a început discuția una dintre asistentele medicale ce îngrijește de oamenii bolnavi din Bălți. O realitate tristă și crudă, care te descurajează și te face să meditezi asupra sensului vieții mai mult decât ți-ai fi dorit.

Sunt sute, poate chiar mii de oameni, nu doar bătrâni, dar și tineri bolnavi care anume așa își trăiesc viața, povestește Antonina Mortean, asistent medical la CASMED, care și-a făcut profesie din a ajuta oamenii în etate nevoiți să se descurce singuri cu propria boală. Organizația în care lucrează oferă asistență medicală și socială la domiciliu în aproape 30 de sate din nordul Moldovei.

Are 49 de ani, iar de patru nu obosește să aibă grijă de ei –medical și moral. De când muncește la CASMED, a reușit să adune o mulțime de povești de viață.

„Fiecare pacient ți se întipărește în minte, pentru că fiecare are o poveste dramatică. Bătrânii rămân singuri tocmai atunci când au nevoie de susținere, iar alți beneficiari sunt prea bolnavi pentru anii pe care-i au”.

█ CAMPANIE// Drame de Moldova - „prizonieri” în propriile case 

La Bălți, Antonina Mortean a „adoptat” 18 bătrâni, pe care-i îngrijește aproape zilnic. La unii merge de cel puțin trei ori pe săptămână, la alții – în fiecare zi. Totul, în funcție de nevoi. Are însă și pacienți tineri, care suferă de boli incurabile, iar istoriile lor de viață nu sunt mai puțin triste.

 „Am cunoscut o femeie tânără, care a dezvoltat scleroză multiplă și a rămas imobilizată la pat. Mergeam să o îngrijesc medical și m-am oferit să o ajut să mănânce. Nu putea să-și miște mâinile. Ea însă a refuzat. Soțul ei i-a construit o măsuță specială, îi punea farfuria cu mâncare în față, iar ea o ridica cu dinții și mânca. Mi-a rămas în minte și prin acest exemplu încerc să-i îmbărbătez și pe beneficiarii care se opun și renunță să mai lupte pentru viața lor”.

Asistenta mărturisește că este implicată foarte mult emoțional. Altfel nu se poate. „Nu poți rămâne indiferent când vezi că un om nu are ce mânca, că nu poate ieși nici măcar până la magazin să-și cumpere ceva”.

De fapt, emoțiile o copleșeau pe Antonina Mortean și în momentul în care stăteam de vorbă. Își freca deget de deget, vocea îi vibra ușor, iar ochii căutau repere.

Bătrânii sunt ca niște copii, povestește asistenta de la CASMED, care spune că prima dată când a mers în vizită de lucru cu o altă colegă mai experimentată, a vrut să renunțe.

„Nu pentru că nu mi-aș fi dorit să ajut oamenii, dar pentru că eram dezamăgită și prea afectată emoțional de situația deplorabilă în care ajung bătrânii din Moldova. La ieșire i-am spus colegei că nu voi reuși să fac față, ea însă m-a încurajat și cu timpul am început să mă descurc mai bine. Cheia succesului este comunicarea cu omul”, a adăugat asistenta.

█ CAMPANIE//Natalia Postolachi, director CASMED: „A fost un caz care ne-a șocat. A trebuit să-i aducem unei bătrâne o cană, pentru că cea pe care o avea era spartă. Asta deși fiul era un om de afaceri” 

Ca să ajungă nursă și să aibă grijă de bolnavi la domiciliu, Antonina Mortean a trebuit să treacă mai multe cursuri. Așa e regula, chiar dacă are studii medicale. Și pentru că salariul unei nurse în Moldova nici pe de departe nu poate fi comparat cu al unei îngrijitoare de bătrâni din Europa, de exemplu, femeia lucrează și la  al doilea serviciu. Este angajată și la Centrul de Sănătate Publică din Bălți.

„Munca cu bătrânii te face să te implici mai mult decât scrie în fișa de post. Ai nevoie de răbdare, trebuie să-i asculți, să-i simți. Mulți sunt dezamăgiți și nu vor să accepte ajutor din partea nimănui. Îngrijesc de o bătrână care și-a pierdut vederea. Acum trăiește singură și nu are pe nimeni care să-i cumpere măcar produse alimentare. Când am mers la ea se pornea la piață, deși nu vede. A doua zi am mers eu și i-am luat legume și tot de ce avea nevoie. Oamenii aceștia ne devin apropiați și nu putem să nu-i ajutăm”, a mărturisit asistenta medicală din Bălți.

Zilnic reușește să viziteze câte 6-7 bolnavi, le verifică starea de sănătate, le face procedurile medicale de care au nevoie, vorbește cu ei, astfel ca aceștia să nu se simtă singuri și inutili, merge pe jos kilometri întregi. Totul pentru un salariu ce nu depășește trei mii de lei lunar.

La despărțire, asistenta medicală ne-a spus că a învățat să trăiască cu problemele acestor oameni. Le știe pe de rost suferințele, bucuriile și tristețile, le tratează rănile și în doar câteva luni îi ajută să se pună pe picioare, după maladii grave, cum sunt accidentul vascular cerebral ori infarct miocardic. Spune că îi îngrijește ca pe propriii părinți, iar la sfârșit de zi e împlinită că a mai ajutat niște oameni singuratici.   

Notă: La Centrul de Asistenţă Socio-Medicală la Domiciliu „CASMED” muncesc acum peste 20 de asistente medicale. Acestea le administrează bolnavilor medicamente, le îngrijesc plăgile și escarele, monitorizează parametrii fiziologici, le fac masaj și gimnastic și chiar îi instruiesc pe pacienți cum să se îngrijească singuri.

CASMED este o organizație neguvernamentală, care are scopul să asigure servicii de calitate socio-medicale la domiciliu, să reducă gradul de dependenţă a bâtrânilor imobilizați, care se confruntă cu probleme medicale și sociale. Crearea acestei asociații a fost condiţionată de nevoia de a îmbunătăți condițiile de viață ale bătrânilor din Moldova.

 

 Articole relaționate:

A cerut cartea de reclamații, dar medicii de la Urgență au chemat poliția. Directorul este convins că pacienta avea dereglări psihice, deși aceasta nu stă la evidența psihiatrilor 

Au luat în vizor Spitalul de Urgență. Avocații parlamentari s-au autosesizat în cazul femeii interogată de poliție, pentru că a cerut cartea de reclamații 

 EDITORIAL//„Adoptă un bătrân”