Autor: Sorina Bujarov

În fiecare an, aproximativ 1.400 de copii din toată țara se tratează în secția de pulmonologie a Institutului Mamei și Copilului de diverse afecțiuni ale sistemului respirator. Majoritatea dintre ei ajung aici, fiind diagnosticați cu infecții respiratorii acute, pneumonie sau alte patologii care afectează plămânii. De multe ori se întâmplă ca în loc să se însănătoșească, micuții pacienți ies de aici și mai bolnavi decât au ajuns. Asta, pentru că geamurile secției sunt vechi de câteva decenii, prin urmare ele nu pot fi deschise, camerele nu se aerisesc, așa încât microbii se simt la ei acasă. Personalul medical se arată neputincios în fața acestei situații. Problema veșnică – nu ajung bani pentru schimbarea lor.

Tratamentul eficient al patologiilor sistemului respirator nu depinde doar de calitatea medicamentelor administrate pacientului. Un factor determinant îl reprezintă condițiile de spitalizare. Într-o secție de boli respiratorii este foarte importantă aerisirea și igiena secției. Ei bine, acest lucru este imposibil în secția de pulmonologie de la Institutul Mamei și Copilului. Geamurile nu pot fi deschise nici vara și nici iarna. Multe dintre ele sunt pur și simplu bătute în cuie. Altele lipite cu hârtie, încă de pe vremuri. Așa încearcă angajații să țină frigul afară. Mai grav este că nu le reușește, iar acest lucru dăunează și mai mult sănătății copiilor nevoiți să se dezbrace pentru diverse proceduri.

„Chiar este o problemă mare  – aici sunt internați copii cu infecții respiratorii, patologii care se răspândesc și pe cale aeriană, dacă încăperile nu sunt aerisite. Iarna încleiem geamurile, ca să nu intre frig, așa că nu prea putem să aerisim saloanele. La fel și vara – multe ferestre sunt prinse în cuie pentru ca să nu cadă, de aceea nu pot fi deschise. Când intrați aici în secție se simte un miros greoi”, a explicat Lilia Cerempei, asistenta superioară a secției de pulmonologie a Institutului Mamei și Copilului.

Geamurile secției nu au fost schimbate niciodată în ultimii 30 de ani, mai exact de atunci de când a fost dată în exploatare clădirea. Anual însă conducerea secției încearcă să le repare, să le vopsească, așa încât să corespundă cât de puțin cerințelor igienice.

Secția are în total 30 de secției Din cauză că instituția nu își permite să schimbe cele 30 de geamuri ale secției, unii medici au pus mână la mână și au reușit să cumpere trei geamuri noi.

„Într-un an am tratat mai mulți copii contra plată. Din banii care ne reveau nouă ca salariu am cumpărat geamuri. Doar trei, că mai mult nu am putut. Demult căutăm pe cineva care să ne ajute să cumpărăm geamuri, pentru că e un lucru  foarte important pentru secția noastră. Într-o astfel de secție trebuie păstrate anumite condiții – umeditatea și temperatura necesară, trebuie să existe posibilitatea de aerisire – cel mai important. De aceste aspecte depinde sănătatea copiilor. Acum sperăm că vom avea geamuri noi”, a afirmat pentru Sănătate INFO Elena Păpădie, șefa secției de pulmonologie din cadrul Institutului Mamei și Copilului.

█  Un copil din sudul Moldovei, nevoit să ia medicamente neeficiente, din cauză că personalul medical refuză să-i elibereze preparatul necesar 

Medicii din secție ne-au mai spus că deseori părinții le reproșează medicilor că în saloane și în secția de proceduri condițiile lasă de dorit.

„Cel mai greu este când trebuie să facem testul sudorii la copii. E o procedură pentru depistarea fibrozei chistice. Ei trebuie să transpire, iar în sala de proceduri vine aer foarte rece de afară. Așa există riscul ca pacienții să se îmbolnăvească. Este foarte important să schimbăm geamurile atât pentru noi, cât și pentru pacienți”, a afirmat medicul Aliona Cotoman.   

Și mămicile sunt nemulțumite de condițiile din secția de pulmunologie, mai ales că pentru tratament curățenia și aerisirea e foarte esențială. „Geamurile chiar sunt foarte vechi. Copiii mai vor să urce pe pervaz că se plictisesc, iar noi ne temem să nu cadă cu tot cu geam. Nu le permitem să urce. Și căldura este insuportabilă”, a menționat pentru Sănătate INFO Tatiana, mămică unui băiețel suspectat de pneumonie, internat de două zile în secție.

Administrația secției spune că problema geamurilor vechi ar putea fi rezolvată, dacă s-ar găsi bani din afara instituției. Pentru aceasta, Centrul pentru Colaborare și Dezvoltare „Pheonix” a elaborat deja un proiect, care presupune schimbarea tuturor geamurilor din secție. Banii pentru realizarea lui urmează să fie oferiți de către donatori străini, care însă au o condiție - să se implice și alți donatori. În total, ar trebui să fie cel puțin 40 care să adune 5 mii de dolari.

█  CAMPANIE// La Institutul Mamei și Copilului a fost deschis un centru pentru pacienții cu boli rare, construit pe bani germani 

„Costul total al proiectului este de 8.900 de dolari, o sumă nu prea mare. Condiția este însă să strângem donații de la 40 de donatori – 5.000 de dolari. Restul banilor vor veni de la organizațiile partenere ale GlobalGiving, acolo unde am înaintat proiectul. Aspectul bun al acestui proiect este că dacă reușim să strângem acești bani, nu doar că o să schimbăm geamurile, dar ne deschide ușile să realizăm alte proiecte. Vom deveni parteneri cu GlobalGiving, care are o mulțime de donatori, și vom putea înainta o mulțime de alte proiecte”, a explicat Irina Rusavovschi, președintele Centrul pentru Colaborare și Dezvoltare „Pheonix”.

Până acum 19 oameni au donat bani pentru schimbarea geamurilor în secția de pulmunologie. Termenul pentru a aduna suma necesară, de cinci mii de dolari, este foarte restrâns. Autorii proiectului mai au la dispoziție opt zile ca să mai poată aduna puțin peste 3.000 de dolari. Până astăzi, s-au adunat 1.970 de dolari. Acești bani au venit în mare parte de la cetățeni din străinătate – Olanda, Franța, SUA, Canada, etc.

„Am avut noroc că un donator din Olanda a dat 1.000 de dolari. În rest i-am adunat în mare parte de la cunoscuți de-ai mei din străinătate. Sperăm că și moldovenii să se implice. Până la urmă, facem un lucru bun pentru ei, nu pentru străini”, a mai dăugat Irina Rusavovschi.

Precizăm că până acum doar secția de pediatrie a Institutului Mamei și Copilului a fost renovată în totalitate, tot datorită unor proiecte realizate împreună cu donatorii externi.  

Doritorii care vor să doneze bani pentru renovarea geamurilor din secția de pulmonologie a Institutului Mamei și Copilului pot face donațiile aici: http://www.globalgiving.org/projects/new-windows-for-children-with-respiratory-disease. Redacția Sănătate INFO va monitoriza cum vor fi cheltuiți banii adunați și vă vor ține la curent cu rezultatele acestui proiect. 

 

█ Articole relaționate:

Într-un spital din sudul țării copiii sunt tratați în mucegai, iar medicii cer părinților să cumpere seringi, caterere, praf de spălat și saci de gunoi 

Aproape 200 de de cazuri de boli infecțioase într-un singur raion. Specialiștii în sănătate publică au expediat Ministerului Sănătății un „raport extraordinar” 

Fac respirație gură la gură și folosesc lingura, pentru urgențe medicale. Cum sunt nevoiți să intervină doctorii, în lipsa utilajelor