Redactor: Elena Cioina
Ceea ce trebuia să fie fericirea vieții lor s-a transformat în tragedie. O familie din Briceni acuză medicii de neglijență, după ce și-a pierdut cvadrupleții imediat după naștere. Mama, o tânără de 21 de ani, i-a născut prematur pe cei patru copii, însă nu a mai reușit să-i strângă în brațe. Părinții spun că anterior au cerut medicilor din raion să fie transferați la evidență la Chișinău, dar aceștia au refuzat să o facă.
Tânăra familie a mers aseară la o petrecere la Edineț. Totul a decurs bine până la un moment dat, când femeia de 21 de ani, însărcinată în 27 de săptămâni s-a simțit rău. Atunci a chemat ambulanța care a dus-o de urgență la spitalul din Edineț. Acolo, medicii i-au spus că ea va naște prematur.
Femeia a născut cvadrupleții vii, prin cezariană, însă din cauză că plămânii nu erau dezvoltați, aceștia au murit. Micuții, trei fete și un băiat au trăit doar câteva minute. Ei aveau între 400 și 500 de grame, iar din această cauză nici resuscitarea nu putea fi efectuată.
„Când am venit, soția era pe un pat, o pregăteau de operație. Am sperat că chiar și la un termen atât de mic, va fi bine. Ei se mișcau ca niște copii normali, la 7 luni. Totul era dezvoltat – năsuc, ochișori, degete, tot. Numai nu respirau”, povestește tatăl cvadrupleților.
„Nou-născuții pot fi resuscitați dacă au o greutate de cel puțin 800 de grame”, a declarant pentru PRO TV Chișinău Iurie Artenie, șeful maternităţi din Edineț.
Părinții însă dau vina pe medicii din Briceni, pentru că ar fi amânat de mai multe ori cererea lor de a le permite internarea la Chișinău. Totodată, șeful Maternității din Edineț spune că dacă femeia era supravegheată la timp, sarcina ar fi decurs normal și ea nu ar fi născut prematur. Iurie Artenie declară că femeile cu tripleți sau cvadrupleți trebuie să fie la evidența medicilor din a 20-a săptămână de sarcină.
La rândul lor, ginecologii de la Spitalului raional Briceni, de unde este originară tânăra au o altă explicaţie. „Doar medicul de familie hotărăște dacă femeia trebuie spitalizată sau poate are nevoie de medicul ginecolog sau trebuie să facă analize. Noi, ginecologii, o primim doar când este trimisă de către medicul de familie", a declarat pentru Prime medicul-ginecolog Elena Zubcova.
Medicii de familie, care au monitorizat sarcina, spun că femeia nu i-a anunţat că s-ar fi simţit rău. „După ce s-a depistat că are trei bebeluşi, a fost internată în secţia patologia sarcinii şi doamna a fost în spital atât cât a fost necesar. Pe urmă s-a externat şi acasă a decurs sarcina bine. Este nepoata moaşei care lucrează la noi, la Centrul de Sănătate, puteţi să vă închipuiţi cu cât interes a fost investigată", a precizat şefa Centrului de Sănătate, Corjeuţi, Dorina Costeţchi pentru PRIME.
„La moment, Ministerul Sănătăţii s-a autosesizat, cunoaştem despre cazul de la Edineţ, de fapt pacienta este din Briceni. Este o naştere să zic prematură, copiii s-au născut de 400-500 de grame. Se examinează cazul şi cu date revenim ceva mai târziu”, a declarat și ministrul adjunct al Sănătăţii, Valentina Rotaru. Şi expertiza medico-legală urmează să stabilească din ce cauză au murit cvadrupleţii.