Redactor: Sorina Bujarov

Mâine în România intră în vigoare cea mai drastică Lege pentru prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun. Deși documentul reflectă aproape în totalitate prevederile Legii Antitutun din Moldova, spre deosebire de țara noastră, în România majoritatea interdicțiilor incluse în document intră în vigoare odată cu Legea. La noi însă acest lucru se întâmplă treptat. Mai mult, în țara noastră nu pot fi efectuate nici controale care să asigure implementarea legii, din cauza moratoriului asupra controalelor de stat.

Deși a fost elaborată și adoptată mult mai târziu decât în Republica Moldova, Legea Antitutun din România va fi implementată mult mai rapid. În țara vecină, începând de mâine este interzis fumatul în toate localurile publice din țară. Pentru a informa populația cu privire la noile schimbări în domeniul controlul tutunului, autoritățile din România au elaborat un ghid care arată locurile unde fumatul va fi permis, unde acesta va fi interzis, sancțiunile aplicabile, dar și obligațiile administratorilor spațiilor respective, scrie Digi24.

Potrivit ghidului, fumatul va fi permis în spațiile publice în aer liber sau în spațiile de la locul de muncă, dacă acestea nu au acoperiș și dacă au acoperiș și mai puțin de doi pereți: curte, balcoane deschise, terase deschise, chioșcuri deschise, etc. Fumatul mai este permis și dacă spațiile publice în aer liber sau cele de la locul de muncă sunt delimitate de parapete ori paravane de delimitare, gărdulețe de delimitare, jardiniere, umbrele sau orice alt tip de mobilier stradal.

█  Guvernul ignoră angajamentele față de partenerii de dezvoltare. A aprobat azi accize mai mici la țigări 

Aceste spații pot fi folosite de fumători și dacă au ”închideri laterale sau/ și acoperiș retractabile ce formează temporar pereți ori acoperiș, dar doar atunci când structura de închidere este complet închisă/ strânsă astfel încât peretele ori acoperișul nu este vizibil: terasele, pavilioanele, chioșcurile când au jaluzelele, ușile pliabile, elementele demontabile etc. pliate/ închise în totalitate astfel încât spațiul devine deschis”.

Fumatul mai este permis:

  • pe peroane, refugii, stații ale mijloacelor de transport în comun dacă sunt deschise sau dacă au acoperiș și doar un perete,
  • în parcuri, în afara locurilor de joacă pentru copii,
  • în locuințe, inclusiv orice spațiu închis în care nu se desfășoară activitate economică (nu este loc de muncă)
  • alte spații unde se desfășoară evenimente personale precum corturile, terasele, pavilioanele, dar care nu sunt loc de muncă (nu se desfășoară activitate economică).

Administratorii de spații închise și cei ai locurilor de muncă vor avea obligația de a elabora și de a pune în aplicare regulamente interne. Spațiile menționate trebuie să aibă indicatoare cu mesajul „Fumatul interzis” și cu simbolul internațional, respectiv țigareta barată de o linie transversală. Regulamentele interne trebuie să conțină prevederi prin care se interzice fumatul în spațiile închise de la locul de muncă și sancțiuni pentru încălcarea interdicției de a fuma.

Încălcarea interdicţiei de a fuma, abatere disciplinară gravă

Deoarece Legea nr. 15/2016 stabilește că încălcarea interdicției de a fuma este o abatere disciplinară gravă, angajatorii vor putea să recurgă la sancțiuni precum desfacerea contractului individual de muncă sau chiar plata unor despăgubiri care să acopere prejudiciul cauzat prin încălcarea regulilor privind fumatul, recomandă Guvernul. Autoritatea mai recomandă ca administratorii de spații publice închise și locuri de muncă să afișeze lângă indicatorul cu „Fumatul interzis” și numărul de telefon al celei mai apropiate unități de poliție locală sau structuri de poliție în localitățile în care unde nu există poliție locală.

█  Câți bani ar câștiga bugetul statului, dacă Moldova ar aplica „politica de câștig dublu” în lupta cu fumatul 

Care sunt sancțiunile?

Angajații care fumează într-un spațiu închis de la locul de muncă vor putea fi sancționați de către angajator, prin regulamentul intern, sau de către reprezentanți ai Poliției Locale sau Ministerului Afacerilor Interne (MAI) atunci când aceștia constată, în cadrul unei acțiuni de control, că angajatul fumează într-o zonă interzisă. În cazul persoanelor juridice, pe lângă Poliția Locală și MAI, sancțiunile pot fi aplicate și de inspectorii de muncă. Entitățile MAI abilitate să aplice sancțiuni sunt Poliția Română, Jandarmeria, IGSU, Poliția de Frontieră. Acestora li se adaugă Poliția Locală, ce nu este în subordinea MAI.

Sancțiunile ce pot fi stabilite de angajator sunt sancțiunile din Codul muncii, anume avertismentul scris, retrogradarea din funcție pentru o durată de cel mult 60 de zile, reducerea salariului de bază și/sau indemnizației de conducere pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Persoanele fizice riscă o amendă de la 100 la 500 de lei, iar persoanele juridice care administrează spațiile sunt pasibile de o amendă contravențională de 5.000 lei (prima abatere), amendă contravențională de 10.000 lei și suspendarea activității până la remedierea situației (a doua abatere), amendă contravențională de 15.000 și închiderea unității la următoarea abatere.

 Articole relaționate:

Noile accize la țigări - „în slujba” industriei de tutun

Proprietarii de restaurante povestesc cum s-au adaptat mai ușor la legea antitutun

Ce se poate întâmpla în domeniul sănătății, din cauza anulării controlului de stat pentru agenții economici