Autor: Viorica Tabac

Câștigătorul Premiului Național din acest an în domeniul sănătății este Constantin Ețco, doctor habilitat în medicină și profesor universitar. Laureatul va primi acest premiu pentru contribuția sa în dezvoltarea managementului sistemului de sănătate și implementarea asigurărilor medicale obligatorii în Republica Moldova.

„M-am bucurat de acest premiu, pentru că lucrez o viață întreagă în medicină, mai exact 55 de ani”, a declarat Constantin Ețco pentru Sănătate INFO.

Întrebat care este cea mai mare realizare a sa în domeniul sănătății, profesorul universitar a menționat mai multe etape în activitate.

„Am avut diferite etape în activitate, pentru mine a fost o onoare că am lucrat primii 15 ani alături de Nicolae Testemițanu și am făcut primii pași în știință sub conducerea și îndrumarea dumnealui. În acei ani m-am ocupat mai mult de sănătatea copiilor și am contribuit printr-o teză, care se numea „Aspecte medico-sociale a mortalității infantile de pneumonie”, pneumonia era un viciu pe atunci și mulți  copii mureau de această boală, iar prin lucrarea pe care am făcut-o eu și am făcut niște recomandări, în câțiva ani de zile a scăzut nu doar mortalitatea, dar s-a ameliorat și sănătatea la copii. Acesta a fost primul succes care m-a bucurat foarte mult, deoarece am mai contribuit la îmbunătățirea indicelor sănătății copiilor din țară. Apoi am făcut teză de doctor habilitat, consacrată sănătății copiilor. Am studiat care este situația în Republica Moldova, în special în localitățile rurale, care tot a fost o noutate pentru știința medicală și medicina socială în care eu activez și activam”, a menționat Constantin Ețco.

█ Doctorii de „milioane” ai Moldovei

„Mai târziu am cunoscut o disciplină nouă, fiind la mai multe stagieri în America și fostele Republici Unionale, sub egida unui proiect social numit Asociația Internațională în Ocrotirea sănătății. Ulterior am devenit specialist în domeniul managementului. Recunosc că eu am fost cel care a însușit în detalii această specialitate și am introdus-o în țară, prin crearea Catedrei de Economie și Management, prin contribuții la crearea Școlii de management în sănătate publică”, a declarat cu mândrie Constantin Ețco.

Constantin Ețco a fost premiat pentru dezvoltarea a două direcții în domeniul sănătății. „Premiul mi-a fost acordat pentru două direcții, prima dezvoltarea managementului și este evident că am contribuit la îmbunătățirea sistemului. A doua direcție este implementarea asigurărilor medicale obligatorii în Republica Moldova”, a mai adăugat Constantin Ețco. Decernarea laureaților va avea loc mâine, pe 26 august, la Palatul Republicii.

Laureatul a declarat pentru Sănătate INFO că banii pe care-i va lua îi va dona școlii din sat. „40% sunt reținuți. Iar din restul, eu sunt născut în satul Horodiște, raionul Călărași și vreau să fac ceva pentru școală. Știu că elevii de acolo nu au masă de tenis și mă gândesc să le cumpăr una” .

În biografia profesorului universitar, Constantin Eţco, scrie că s-a născut în satul Horodişte, raionul Călăraşi, într-o familie de ţărani mijlocaşi, pe 22 iulie 1941. A crescut doar cu mama, tatăl său fiind deportat în Siberia. A absolvit şcoala de 7 ani din satul natal, apoi şcoala medie din satul Pârjolteni. După 2 ani de muncă grea, a intrat la Şcoala Medicală din orașul Tiraspol, pe care o absolveşte cu succes în 1961. Urmează apoi serviciul militar, iar în 1965 se înscrie la facultatea curativă a Institutului de Stat de Medicină din Chişinău (astăzi USMF N. Testemiţanu). Fiind pasionat de ştiinţă, Constantin Eţco a efectuat o serie de cercetări în domeniul medicinei sociale, studiind cauzele şi nivelul mortalităţii infantile şi căile de reducere a acesteia.

█ A fost desemnat câștigătorul Premiului Național în domeniul sănătății. „Ca să faci știință trebuie să ai dorință și să te dedici acestei meserii” 

După absolvirea universității, Constantin Ețco rămâne să activeze la catedra Igienă Socială şi Organizarea Ocrotirii Sănătăţii”, (astăzi - catedra „Sănătate Publică şi Management”) în calitate de asistent. 

De asemenea, Constantin Ețco este membru al Academiei Internaţionale „Neosfera” de la Moscova și membru al Academiei Internaţionale de Informatizare şi al Academiei Internaţionale de Management. Activitatea sa ştiinţifică este reflectată în peste 430 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 14 monografii, 12 manuale, ghiduri şi peste 30 de îndrumări metodice pentru medici şi studenţi. Recent, a ieşit de sub tipar o lucrare fundamentală: „Management în sistemul de sănătate” care ar urma să devină un îndrumar pentru conducătorii instituţiilor medicale din sistemul de sănătate din Moldova.

Amintim că anul trecut mai mulți specialiști din domeniul sănătății s-au învrednicit de Premiul Național, pentru implementarea conceptului noii sănătăţi publice în Moldova. Printre aceștia sunt Ion Băhnărel, vicedirector la CNSP, Oleg Lozan, directorul Școlii de Managment în sănătate, Vasile Jovmir, oncolog principal al Ministerului Sănătății, Victoria Ivanov, profesor și cercetător, Liuba Corețchi, specialist în bilogie din cadrul CNSP și Leonid Voloșciuc, doctor habilitat în bilogie. Alți trei specialiști de la Institutul Oncologic, Valentina Stratan, Vladimir Șutchin și Valeriu Bâlba au primit premiul național pentru lucrarea științifică „Teoria ereditară a cancerului pulmonar”.

 

█ Articole relaționate:

REPORTAJ FOTO// „Bogăția” științei medicale din Moldova

Cât investește statul în cercetările științifice din domeniul sănătății. „Diferența de salariu a unui savant moldovean și a unuia din străinătate este egală cu distanța de la soare la lună” 

Cercetări științifice în medicină, cu bani mizeri. Banii alocați studiilor sunt prea puțini, iar un cercetător este remunerat cu puțin peste 2.000 de lei