Redactor: Tatiana Povar/Mihaela Răileanu
Atunci când o persoană se adresează la medic, o face cu un singur scop - să i se pună o diagnoză corectă. Dacă trece de această etapă, e mult mai ușor să îi fie stabilit un tratament. Totuși, în unele cazuri, diagnozele sunt evidente, iar în altele – nu.
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, care suferă de hipertensiune arterială, este adus de urgență la spital, acuzând dureri toracice și dispnee (respirație dificilă). Medicii suspectează un atac de cord și pacientului îi este indicată electrocardiomiograma și analize de sânge. Rezultatele sunt negative, însă uneori, atacurile de cord nu pot fi diagnosticate în baza acestor teste. Pentru că fiecare minut contează, pacientului îi este prescris un anticoagulant. Din păcate, diagnosticul a fost stabilit greșit. Pacientul avea, de fapt, o ruptură de aortă (cunoscută ca disecție aortică), o complicație mai greu de determinat, dar la fel, foarte gravă.
Scenariul nu este nici pe departe unul fantezist. Starul show-lui american „Three’s Company” a decedat din cauza unei disecții aortice, care a fost inițial diagnosticată ca un atac de cord, informează Medical Daily.
Pentru a evita alte situații asemănătoare Guvernul American a creat Agenția pentru Cercetare și Calitate în Sănătate.
Procesul mental de stabilire a diagnozei – poate produce erori
Încă de pe băncile universității de medicină, studenții sunt instruiți să facă un calcul mental pentru a analiza simptomele și a determina maladiile pe care acestea le-ar putea indica. Spre exemplu, durerea toracică poate indica dereglări ale sistemului respirator sau cardiovascular. Conducându-se de acest principiu, studenții își pun, mai întâi, întrebarea: ce patologii ar putea cauza aceste probleme și se concentrează pe cele mai grave și mai periculoase pentru viața omului – atacul de cord, embolismul pulmonar, colapsul pulmonar sau ruptura de aortă.
█ Ce este malpraxis-ul. Cum demonstrați greșeala medicală și cum puteți obține despăgubiri
Dacă analizele efectuate pentru a le determina au rezultate negative, se iau în considerare alte stări patologice mai ușoare cum ar fi arsura de stomac sau leziuni musculare. Acest proces, de analiză a mai multor posibilități pentru a înțelege simptomele pacienților, se numește „diagnostic diferențial”.
Deși în exemplul de mai sus, medicul care a pus diagnosticul pacientului de 50 de ani a folosit metoda diagnosticului diferențial, se pare că totuși e mai ușor de zis, decât de făcut. O dată cu trecerea timpului și cu acumularea experienței, medicii scurtează acest proces lung și pot face unele greșeli.
Una dintre tendințele frecvente în aceste cazuri este „efectul de ancorare”, care prevede folosirea primelor informații primite – sau a primei diagnoze puse – fără a ține cont de informația complementară care ar putea sugera alte posibilități de diagnosticare.
Ancorarea mai include și „euristica disponibilității”, în care se supraapreciază probabilitatea evenimentelor în baza memoriei sau a experienței personale.
Astfel, un medic de la Urgență care consultă în permanență pacienți cu atacuri de cord ar putea pune această diagnoză și atunci când un bărbat de vârstă mijlocie, cu factori de risc cardiac, va acuza durere toracică.
Cum pot fi reduse erorile de stabilire ale unui diagnostic?
Daniel Kahneman a câștigat în anul 2002 premiul Nobel pentru studiile despre judecata umană și luarea de decizii. În lucrarea sa, el argumenta că omul este dotat cu două sisteme prin care gândește: rapid și lent.
Primul sistem (Sistemul 1 de gândire) este controlat de emoții și are loc automat, al doilea (Sistemul 2 de gândire) are nevoie de logică, efort și analiză.
Studenții de la medicină sunt instruiți să folosească ambele sisteme: pentru a-și putea ameliora procesul de formare, experiența și pentru a fi capabili să stabilească o diagnoză corectă.
Așadar, de ce se întâmplă, totuși, ca medicii să facă și greșeli?
În unele cazuri, sistemul 1 de gândire este suficient. Spre exemplu, dacă un medic examinează un copil cu febră și cu o erupție specifică pentru varicelă, el poate pune diagnosticul foarte repede, fără a mai căuta alte alternative.
Totuși, unii medici nu folosesc sistemul 2 de gândire când este necesar, pentru că volumul de lucru pe care îl au, nu le permite.
În cadrul unui studiu în desfășurare, se încearcă demonstrarea felului în care medicii nu pot să se oprească pentru a reflecta asupra deciziilor pe care trebuie să le ia atunci când sunt presați de timp. Pe lângă acest ritm de muncă continuă există și alți factori fizici care le-ar putea distrage atenția. De asemenea, există și o variație substanțială în felul colectării, prezentării și sintetizării informației pentru stabilirea diagnozei.
E evident, prin urmare, că medicii nu au, de cele mai multe ori, timpul necesar pentru a face o examinare detaliată în timpul tratării unui pacient. Deseori, ei sunt prinși între cazurile mai multor pacienți, atunci când pun diagnozele și apelează la Sistemul 1 de gândire.
Ar putea tehnologiile să vină în ajutor?
Tehnologiile par o soluție promițătoare pentru a evita erorile de stabilire a diagnosticului – calculatoarele nu riscă să fie prinse în capcane cognitive la fel ca oamenii. Instrumentele software care oferă o listă de diagnoze posibile pentru simptomele prezentate și platformele online de discuții în grup, le permit medicilor să intre în contact cu alți colegi pentru a comunica – premisă care poate fi extrem de utilă la prevenirea erorilor medicale. Sistemul IMB Watson ajută, de asemenea, medicii să stabilească diagnoza corectă. Există până și un premiu XPrize pentru crearea unei inovații tehnologice capabilă să pună diagnosticul la 13 maladii, atunci când este ținută în mână. Probabil că nu va mai dura prea mult până când calculatoarele vor pune diagnosticul mai bine decât medicul.
Totuși, tehnologiile nu vor rezolva problemele organizaționale și fluxul de lucru cu care se confruntă medicii astăzi. În baza unei cercetări în derulare, în care s-au observat câteva echipe de medici timp de 200 de ore și au fost intervievate despre schimbările care ar putea fi făcute pentru a ameliora stabilirea diagnozelor, 2 elemente se arată a fi necesare: timp și spațiu.
Medicii nu mai trebuie să fie supraîncărcați cu muncă și trebuie să aibă timpul lor de meditație. De asemenea, realizarea unor liste cu un șir de diagnoze posibile ar putea fi utilă. Chiar dacă acestea au scopuri și conținuturi diferite, ele vor încuraja medicii să își antreneze Sistemul 2 de gândire și să îți amelioreze capacitatea de sintetizare a informației și de luare a deciziei. Unul dintre instrumentele la care ar putea apela este principiul „Pauză 2 minute, Reflecție, Fapte” care le cere medicilor să își ia 2 minute pentru a reflecta înainte de punerea diagnozei, pentru a decide dacă e nevoie să mai examineze încă o dată unele simptome și după, să acționeze corespunzător.
În al doilea rând, medicii au nevoie de un loc liniștit pentru a se gândi, unde să nu fie deranjați de nimeni. De obicei, spitalele au spații limitate și etica medicală nu le permite să se ascundă în locurile mai liniștite pentru a medita. Conform opiniei unora, dacă ar avea acces la astfel de spații, ar fi apți să diagnosticheze mai bine.
Un viitor cu mai puține erori medicale și consecințele negative ale acestora pare posibil. Pauzele pentru meditație și folosirea tehnologiilor moderne ar putea ajuta medicii să pună diagnozele corect și să salveze mai multe vieți – un viitor pe care toți îl așteaptă cu nerăbdare.
█ Articole relaționate:
Cum instituțiile publice pierd pacienți, în favoarea privaților, din cauza atitudinii medicilor