Redactor: Tatiana Povar

Specialiștii în medicamente cer restricționarea comercializării  medicamentuluiibuprofen, după ce un studiu a arătat că acesta crește riscul de stop cardiac cu peste 30 la sută, constată cercetătorii danezi, citați de The Guardian.

Alte preparate, care fac parte din aceeași grupă de antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), au manifestat un risc încă mai înalt de stop cardiac, conform unui studiu publicat de European Heart Journal.

Diclofenacul, de exemplu, manifestă un nivel de risc de aproape 50 la sută mai mare pentru declanșarea stopului cardiac.

 Medicamente pentru dereglari psihice, inlocuite intentionat, cu antihipertensive. Un angajat a vrut sa se razbune pe compania care l-a concediat 

Profesorul Gunnar Gislason de la Universitatea din Copenhaga, care a condus cercetarea, a făcut un apel  privind verificarea mai profundă a calității ibuprofen-ului și a altor altor medicamente din grupul antiinflamatoriilor și nesteroidienelor:

,,Faptul că aceste preparate sunt vândute fără prescripție medicală, limite ori restricții, arată că ele sunt inofensive, ceea ce nu-i chiar adevărat. Cercetările arată că diclofenacul și ibuprofenul au efect direct asupra sporii riscului de atac de cord.”

Rezultatele recente obținute de cercetători bat alarma cu privire la acțiunea AINS. În septembrie, anul trecut, un alt studiu publicat în British Medical Journal arăta o legătură directă dintre insuficiența cardiacă și utilizarea acestor preparate. Studiile anterioare admit legătura între utilizarea regulată de AINS și modificări de ritm cardiac – care poate duce la insuficiență cardiacă, risc crescut de atac de cord și accident cerebrovascular.

Profesorul Gislason sugerează persoanelor cu probleme de inimă să evite ibuprofenul și alte AINS: ,,Nu cred că aceste medicamente ar trebui să fie vândute liber în magazine, supermarketuri și benzinării, unde nu poți cere sfatul medicului sau al farmacistului. AINS ar trebui să fie disponibile doar în farmacii, în cantități și doze limitate. Cred că populația nu conștientizează riscul acestor preparate atâta timp cât pot fi cumpărate liber, în cantități nelimitate”, a explicat cercetătorul.  

Savanții danezi au studiat datele a aproximativ 29 de mii pacienți care au suferit stop cardiac în condiții habituale, înregistrate în Danemarca în perioada 2001-2010. S-a constatat că utilizarea oricărui AINS a crecut riscul de declanșare a stopului cardiac cu 31 la sută. Efectul acestor medicamente asupra sistemului cardiovascuar se manifestă prin influența asupra agregării pachetare și formării cheagurilor de sânge. Acestea pot duce la îngustarea vaselor, creșterea retenției de fluid și a tensiunii arteriale.

 Avertizare – medicamentele pentru arsuri la stomac pot provoca hemoragii grave 

Doza zilnică maximă de ibuprofen recomandată de Gislason este de 1.200 mg.

Reprezentanții Asociației Producătorilor din Marea Britanie, organ reprezentativ al companiilor farmaceutice, afirmă că studiul trebuie privit cu rezervă și a insistat că AINS sunt medicamente sigure.

John Smith, directorul executiv, a adăugat: ,,Informația despre doza zilnică nu s-a bazat pe date analizate cu acuratețe și nu a luat în considerație utilizarea ibuprofeului fără rețetă medicală. AINS prescrise de medic vor conține o doză mai înaltă, decât cele care se comercializează în supermarketuri și probabil vor fi utiizate o durată mai lungă de timp. AINS, printre care și ibuprofenul, care se vând liber peste tot sunt antalgice de scurtă durată sigure și efective, utilizate în conformitate cu instrucțiunile de utilizare. Serviciile Naționale de Sănătate recomandă AINS pentru ameliorarea durerii, reducerea inflamației și scăderea febrei.”

Este important ca persoana cu probleme cardiace trebuie să discute cu medicul sau farmacistul înainte să cumpere orice medicament. 

 

 Articole relaționate:

Medicament vândut și în farmaciile din Moldova, retras de pe piața UE 

Un alt medicament retras din farmaciile din Moldova

Atenție - medicament interzis în Europa, vândut în farmaciile din Moldova