Autor: Parascovia Rogate
Este cel mai longeviv medic obstetrician-ginecolog din raionul Orhei, iar la vârsta de 74 de ani continuă să activeze în regim obișnuit în secţia de Maternitate a Spitalului Raional Orhei. Este vorba despre Minodora Cucu, medicul pilon al primului Centrul Perinatal din Moldova.
A devenit salvator de vieţi dintr-o simplă întâmplare. Nu a simțit chemarea vocaţiei şi nici nu provine dintr-o familie de doctori, care să-i fi insuflat dragostea pentru medicină. Cea care a inspirat-o de fapt să facă acest lucru a fost colega ei de clasă, care într-o zi i-a propus să aplice împreună la Colegiu de Medicină din Orhei. În scurt timp, datorită caracterului ei exigent şi puternic a devenit unul dintre cei mai buni medici ai maternităţii din Orhei. Ulterior, fratele acesteia i-a urmat preferințele în materie de carieră.
„Inițial am absolvit Colegiul, apoi, am fost repartizată în satul Leuşeni, raionul Teleneşti. Am fost felcer la spitalul de acolo. Între timp, învăţam noaptea, ca să dau examenele la Institutul de Medicină (astăzi USMF „Nicolae Testemiţanu”). Eram dintr-o familie numeroasă cu opt copii şi trebuia să învăţ. Peste şase ani de studii, am fost aleasă să predau obstetrica și ginecologia la Colegiul de Medicină din Orhei. Mai eram şi profesoară de anatomie și începusem să lucrez şi în Maternitatea de la Orhei”, povestește Minodora Cucu.
Şeful maternităţii a văzut în ea calităţile pe care ar trebui să le aibă un medic obstetrician-ginecolog şi a luat-o în echipa sa.
„Şeful secţiei era evreu. A fost foarte exigent cu mine, deoarece zicea că vede în mine o persoană cu obiective. Aşa am ajuns să fiu prezentă la toate operaţiile şi naşterile ce aveau loc. Am învăţat foarte multe de la el. Doi ani lucram la maternitate, apoi alți doi la secția de consultaţii şi tot aşa, ca să facem rotaţie. Au trecut câțiva ani, iar apoi m-au numit şefa secţiei de consultaţii la femei”.
Aici a început adevăratul test al vieții ei. A lucrat zi şi noapte ca să poată transpune învăţăturile teoretice în practică. Apoi a devenit șefa Maternităţii. Au urmat nopţi nedormite, clipe de dedicaţie şi multă muncă, marcând apogeul carierii ei care, între timp, a ajuns să fie sensul vieţii ei.
„Am fost şefa Maternităţii timp de 25 de ani. În scurt timp de la numirea în funcţie, am început să merg prin sate, să acord consultaţii femeilor. Pe atunci, indicatorii de sănătate erau îngrijorători. Mi-am pus scopul să micşorăm indicele mortalităţii perinatale. Astfel munceam întreaga echipă în teritoriu. Eu m-am dus în satul Volăneşti unde se înregistra cel mai înalt deces perinatal. Patru zile am stat acolo. Moaşa aducea femeile la consultaţie, iar eu le vorbeam despre contracepţie. Multe femei nu se protejau şi năşteau copii care mureau, deși aveau contraindicații pentru alte nașteri. Astfel am micşorat acest indicator la jumătate. Când responsabilii de la Ministerul Sănătății au venit au zis că-s nebună. Acesta a fost un eveniment foarte însemnat în cariera mea”, mărturişeşte Minodora Cucu.
Carierea i-a fost mai mult decât ocupaţie. S-a căsătorit târziu, iar viaţa a privat-o de bucuria de a deveni mamă. Datorită meseriei însă s-a consolat rapid, ajutând femeile să aducă pe lume copii sănătoşi.
„Maternitatea din raionul Orhei a fost prima instituţie obstetricală construită în Moldova, în anii 80, formată din trei clădiri: maternitatea, ginecologia şi secţia consultativă. Când a fost dată în exploatare veneau mulţi specialişti din străinătate ca să verifice complexul. Am fost plăcut surprinsă când doi cunoscuţi, plecaţi în Germania, mi-au spus că au văzut la televizor un film despre maternitatea noastră”.
Acum, femeia locuieşte singură, deoarece viaţa l-a răpit repede pe cel mai scump om pe care-l avea alături - soţul. „M-am dedicat profesiei. În 2005 am renunţat să fiu şefa maternităţii, după 25 de ani petrecuţi în această funcţie. Totuşi, activez în continuare în Maternitate în fiecare zi. Am şi gărzi. Este greu, dar îmi place foarte mult”.
Din 2014 nu mai predă nici la Colegiul de Medicină din Orhei, dar îşi aduce aminte cu nostalgie de munca în teren. Acum doctorița îngrijește de o gradină frumoasă, în care a avut grijă să crească cei mai frumoși trandafiri. Nu a lăsat munca de tot însă. Pereții spitalului și primul plâns al bebelușilor veniți pe lume sunt alinarea ei. Sunt esența ei.
„Îmi place mult să ajut femeile. Este foarte plăcut primul plâns al bebelușilor. În altă secţie nu aş fi putut lucra. Aici e viaţa mea”, se confesează Minodora Cucu, care mai adaugă că cea mai importantă calitate a unui medic este să fie onest faţă de munca pe care o prestează, dar și față de pacienţi. Pe parcursul carierei sale, ea a reuşit să atragă simpatia multor lucrători medicali, care îi sunt recunoscători pentru că anume ea i-a îndrumat în calea medicinei.
█ Povestea doctorului lăutar: „Unor pacienți a trebuit să le cânt ca să-i liniștesc”
„Activez de 27 de ani aici și am învăţat foarte multe de la ea. Țin minte cum s-a testat o dată dacă sunt gata pentru ca să practic medicina şi mi-a spus că a doua zi trebuie să fac pentru prima dată o cezariană. Nu am dormit toată noaptea. Îmi era frică, dar m-am descurcat. Datorită ei, multe femei în stări critice au supraviețuit şi ne este de mare ajutor şi acum”, se confesează Angela Ţurcan, cea care a devenit şefă a secţiei condusă de 25 de ani de Minodora Cucu.
Şi pacienţii o admiră mult pentru muncă depusă. „Aveam tensiunea arterială ridicată, picioare umflate şi tuşeam când am venit la un control de rutină. Medicii au decis să stau în spital până îmi revin. Sunt însărcinată cu gemeni. Doamna Minodora este cea care are grijă de mine. Este un doctor foarte bun”, una din gravidele internate cu gemeni.
Vom preciza că, potrivit ultimului raport al Federației Sindicale „Sănătatea”, anul trecut în instituțiile medicale din Moldova au activat 10.381 doctori, dintre care aproape 3.000 sunt pensionari.
█ Articole relaționate: