Autor: Parascovia Rogate

Au luat cu asalt Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” încă din primele ore ale dimineții. Este vorba despre tinerii care au absolvit liceul în acest an și visează să devină medici. Aceștia au format cozi interminabile și au întocmit o listă de așteptare încă de la miezul nopții. Cu toate că știu că nu contează în ce zi depun dosarele, tinerii au spus că se vor simți mai liniștiți că au făcut acest pas în prima zi. Ulterior, nu le rămâne decât să așteptare marea veste că au fost admiși.

Deocamdată, nu se cunoaște exact numărul locurilor disponibile cu finanțare din bugetul public pentru tinerii care aplică la medicină, însă potrivit Hotărârii de Guvern cu privire la planurile de pregătire a cadrelor de specialitate pe meserii pentru anul de studii 2017-2018, Ministerul Sănătății a prevăzut  pentru proaspeții absolvenți de liceu 425 de locuri pentru studii, ceea ce înseamnă cu 20 mai puține decât anul trecut. Documentul încă nu este în vigoare, deoarece nu a fost publicat în Monitorul Oficial.

Cele mai multe, 370 la număr sunt la medicină generală. De altfel, din acest an a fost introdusă o specialitate nouă pentru cei care vor să devină asistenți ai medicilor oftalmologi. Este vorba de optometrie, pentru care s-au alocat 10 burse. Aceste locuri sunt burse acoperite din bugetul de stat.

█ GALERIE FOTO// Ce cred viitorii studenți de la medicină despre actualii doctori și cum visează să se schimbe lucrurile peste ani

„Ca de obicei, în prima zi sunt multe persoane care vor să depună actele. Sperăm însă că vom face față, iar studenții vor avea toate actele necesare”, a declarat Diana Uncuța, secretarul responsabil de Comisia de Admitere.

Alina Bumbac a venit încă de la ora 05:00 dimineață la USMF „Nicolae Testemițanu” și s-a înscris în lista de așteptare. Tânăra este din satul Recea, raionul Râșcani și a absolvit cu brio liceul în acest an. Acum, Alina vrea să devină medic ca să se simtă utilă societății, spune ea.

„Am atâtea emoții de parcă aș susține un examen. Am aplicat la medicină, deoarece această profesie te pune în mișcare și te face să cunoști ceva nou. Eu sunt o persoană activă și vreau să aduc beneficii societății. Încă de mică îmi plăcea biologia și chimia și participam la diverse olimpiade și activități. Asta m-a și motivat să vin aici.  Am media 9,03 și sper că voi beneficia de bursă acoperită din bugetul de stat, deoarece nu-mi voi permite să achit contractul”, a declarat Alina pentru Sănătate INFO.

În caz contrar, tânăra va fi nevoită să aplice la altă facultate, deoarece nu-și va permite să achite studiile. De aceea, a mai depus dosarele și la Universitatea de Stat la alte două specialități: chimia biofarmaceutică și tehnologia produselor chimice și medicinale.

„Tare sper că atunci când voi absolvi medicina, atitudinea medicilor se va schimba. Unii dintre ei sunt prea mândri. Poate, pentru că învață foarte mult și își doresc respect și o remunerare mai mare, de care duc lipsă. Știu că salariile sunt mici, dar sper că o să mă descurc. Sigur că avem așteptări mari. De exemplu, după ce am analizat situația în alte țări, chiar mi-aș dori ca medicii noștri să primească salarii de 30.000 de lei și poate chiar mai mult. Medicii noștri chiar merită.  Ce ține de spitale, mi-aș dori ca în ele să fie o atmosferă plăcută, dar ale noastre sunt în stare deplorabilă. Eu sunt de la sat și nu mă sperie condițiile mai proaste, dar sper că poate noi vom face o reformă”, a mai spus tânăra.

 Primele rezultate ale admiterii la Medicină. Care sunt facultățile cele mai râvnite de viitorii medici și care au fost suplinite doar pe jumătate

O altă tânără entuziasmată, care aștepta pe scările Universității este Sofia din satul Corten, raionul Taraclia. Sofia spune că medicina este una dintre cele mai nobile profesii pe care putea să și-o aleagă. „ Sper că studiile vor fi interesante. Știu că va fi greu, dar îmi doresc să devin un medic bun, în care oamenii să aibă încredere. Am media 9,05 și îmi doresc să beneficiez de un loc finanțat din bani publici. Dacă nu, o să achit contractul, deoarece părinții mă vor susține”, ne spune Sofia.

La câțiva pași de Sofia, îl vedem pe Vasile, care a venit de dimineață din satul Vorniceni, raionul Strășeni. „Vreau să depun la medicină generală. Îmi doresc să devin medic terapeut și ca toți oamenii să fie sănătoși”.

Cu toate că a venit la prima oră, Ecaterina este a 190-a în lista de așteptare. Faptul că va aștepta câteva ore nu o deranjează. Tânăra vrea cu orice preț să devină farmacistă.

„Am îndrăgit această specialitate încă din liceu. Aici chimia este un obiect de bază, care îmi place foarte mult. Vreau să devin un farmacist bun, iar familia mea să se bucure de rezultatele mele. Sper că voi avea un post de muncă decent și să lucrez în Moldova. Deocamdată, salariile pe care le au farmaciștii mă avantajează. Eu cred că și aici o să mă descurc”, spune Ecaterina Gangan, o tânără absolventă de liceu din Capitală.

Cristian Viziru a absolvit Colegiul de Medicină de la Orhei anul trecut, iar acum vreau să devină medic cu acte în regulă. Cu toate că știe care sunt provocările, deocamdată, acesta spune că este prea ambițios ca să renunțe la visul lui de a deveni salvator de vieți.

„Îmi place să ajut oamenii. Mama mea activează ca asistentă medicală la Spitalul Raional Orhei, însă gustul de medicină a venit din curiozitate când învățam la Colegiu de medicină. Am venit astă noapte la 12.30 la Universitate și sunt al doilea pe listă. Sper să am noroc.  Trebuie să învățăm mulți ani, o să avem parte de multe nopți nedormite, iar medicii nu sunt remunerați la justa lor valoare. Totuși, deocamdată, ambiția mea e mare”, precizează Cristian.

 Începe admiterea la rezidențiat. USMF a pus la bătaie peste 500 de locuri

Taxele de studii pentru tinerii care nu reușesc să obțină o bursă sunt de 28.800 de lei la Medicina Generală, 29.200 la Farmacologie și de 30.400 la Stomatologie. Sumele au rămas la nivelul anului trecut, însă și acum tinerii consideră că sunt usturătoare.

Sumele contractelor de studii însă cresc de câteva ori când vine vorba de studenții străini. Cei care vor să învețe medicina în Moldova vor scoate din buzunar până la 4.400 de euro pe an, iar studenții de la Stomatologie mai au de achitat și o taxă de 550 de euro pentru echipamentul folosit la orele practice.

Vom preciza că în acest an, USMF a lansat o nouă specialitate. Este vorba de Optometrie, cu o durată a studiilor de 4 ani. Optometristul este cel care depistează la etapa iniţială primele semne ale viciilor de vedere, le evaluează şi le poate corecta, iar în caz de necesitate face trimitere la medicul oftalmolog. Studenții vor învăța cum să facă un examen oftalmologic complex, cum să prescrie ochelari sau lentile de contact şi cum să ofere recomandări pentru prevenirea tulburărilor vizuale.

Depunerea dosarelor a început astăzi și se va încheia pe 31 iulie. După patru zile, Comisia de admitere urmează să anunțe rezultatele preliminare, iar pe 9 august vor fi afișate deja rezultatele finale.

Vom adăugat că, din motiv că Hotărârea de Guvern cu privire la planurile de pregătire a cadrelor de specialitate pe meserii, specialități și domenii generale de studii în instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior pentru anul de studii 2017-2018 nu a fost publicată în Monitorul Oficial, nicio Universitate nu știe sigur câte locuri, finanțate din bugetul de stat se vor oferi viitorilor studenți.

 

 Articole relaționate:

Contractele de studii la Medicină, mai mari și cu 11 mii de lei față de acum doi ani. Lupta pentru un loc la Universitate este acerbă 

Primele rezultate ale admiterii la Medicină. Care sunt facultățile cele mai râvnite de viitorii medici și care au fost suplinite doar pe jumătate 

Studenții de la USMF sunt în toiul examenelor. „La medicină trebuie să înveți sistematic. Aici nu poți într-o săptămână să recuperezi cinci ani”