Autor: Sorina David

Numărul moldovenilor intoxicați este în creștere, arată datele Centrului Național de Sănătate Publică. Cele mai frecvente intoxicații sunt cele cu medicamente, alcool, pesticide sau stupefiante. Anul trecut numărul persoanelor intoxicate cu diferite substanțe sau preparate chimice a crescut cu peste 3.040 de cazuri, în comparație cu 2012. În total, anul trecut s-au înregistrat aproape 6.500 de cazuri de intoxicații, dintre care 355 la copii de până la trei ani.

Datele arată că cele mai frecvente sunt intoxicațiile cu medicamente. Mai exact, aproape 1.600 de persoane s-au otrăvit cu diferite tipuri de medicamente, dintre care 5 au decedat. Cele mai multe cazuri de otrăviri cu preparate medicamentoase s-au înregistrat în municipiul Chișinău - 631 de cazuri, în raionul Hînceşti au fost 71 de persoane afectate, iar în municipiul Bălți – 60 de cazuri. Aproape la fel de frecvente sunt și intoxicațiile alcoolice. În acest caz, numărul persoanelor care s-au otrăvit este de aproape 1.440. Mai mult, datele arată că alcoolul face cele mai multe victime, acesta provocând decesul a 80 de persoane de diferite vârste. Printre raioanele cu cele mai multe cazuri de otrăviri cu alcool sunt la Florești -137 de cazuri, la Hâncești -88 de persoane afectate și în raionul Fălești unde au fost înregistrate 72 de cazuri.

 Patru persoane în stare gravă la spital, după ce au consumat ciuperci. „Rezultatele analizelor sunt foarte rele. Nu este exclus să fie și decese printre ei” 

Potriviti raportului, numărul intoxicațiilor cu pesticide, gaze sau stupefiante este mult mai mic, în comparație cu intoxicațiile medicamentoase sau alcoolice. Acestea însă sunt mult mai periculoase, provocând cele mai multe decesuri în rândul celor afectați. Potrivit datelor, anul trecut peste 500 de persoane s-au intoxicat cu diferite gaze, dintre care pentru 73 intoxicația a fost fatală. Cu pesticide s-au intoxicat 173 de persoane, dintre care 15 au murit, iar stupefiantele au cauzat moartea a trei persoane, din 63 de cazuri de intoxicații cu substanțe narcotice înregistrate. În raioanele Anenii-Noi, Taraclia și Râșcani s-au înregistrat cele mai multe intoxicații cu gaz, iar cele cu pesticide au fost mai frecvente în localitățile din Soroca, Cantemir și Căușeni.

Datele mai arată că peste 1.100 din totalul persoanelor care au avut intoxicații de etiologie chimică sunt copii cu vârsta de până la 18 ani. În acest caz, de cele mai multe ori, otrăvirea este făcută intenționat, spun specialiștii. 

„Dacă în rândul maturilor intoxicațiile pot avea loc din neatenție sau la locul de muncă, în rândul tinerilor mai des se înregistrează tentative de suicid, iar cea mai ușoară și binecunoscută metodă este consumul în exces a unor medicamente”, afirmă Mariana Zavtoni, specialist la CNSP.

 Alertă! Într-un singur raion au fost depistate aproape 100 de cazuri de boli infecțioase 

Potrivit acesteia, atunci când se înregistrează un caz de intoxicație neintenționat, specialiștii Centrului de Sănătate din teritoriu cercetează cazul, pentru a elimina riscul și pentru alte persoane. Mai mult, pentru prevenirea intoxicațiilor, medicii efectuează regulat controale profilactice. Deseori se întâmplă însă ca astfel de controale să fie ignorate de pacienți deoarece aceștia ajung la medic doar atunci când starea de sănătate le este afectată foarte grav. Tot cu scopul de prevenire, specialiștii în sănătate publică instruiesc muncitorii cum trebuie să lucreze cu substanțele chimice, pentru a evita îmbolnăvirea. Aceștia spun că intoxicația este o problemă foarte gravă, care nu se tratează odată cu curățarea organismului, ci poate avea consecințe grave.

„Intoxicațiile alcoolice, în cel mai rău caz provoacă decesul, iar astfel de cazuri sunt destul de frecvente. Dacă totuși medicii reușesc să salveze pacientul, acesta pe viitor poate avea afecțiuni hepatice, pe fon de alcool. La fel acționează și intoxicațiile cu pesticide. Primul organ afectat de intoxicații cu diferite substanțe este ficatul, după care rinichii”, explică medicul Mariana Zavtoni.

Potrivit Centrului Național de Sănătate Publică, anul trecut din cauza intoxicațiilor de etiologie chimică au decedat 219 de persoane, cu 34 mai multe decât în anul 2012.

 

 Articole relaționate: 

Amestecurile pentru bebeluși pe bază de orez sunt periculoase pentru sănătate. Experții explică din ce cauză și cu ce alimente ar putea fi acestea înlocuite 

Un copil de doar trei luni din Cahul, internat în stare gravă la spital, după ce s-a intoxicat cu lapte de vacă

O parte din alimentele pe care le consumă moldovenii conțin prea multe bacterii, germeni, aditivi și nitrați. Responsabilii spun că în 2013 situația s-a înrăutățit 

Ardeii, strugurii și vinetele, cele mai contaminate produse alimentare din Moldova 

12 persoane din Orhei s-au intoxicat la o nuntă, organizată într-o școală