Autor: Sorin David
În Moldova, de multe ori metodele de diagnosticare sunt mai traumatizante decât însăși maladia. Cel puțin așa se întâmplă în cazul micuților care sunt nevoiți să treacă aparatul de radiografie. Asta pentru că majoritatea spitalelor publice din țară folosesc și acum aparate roentgen produse acum cinci decenii. Astfel, o procedură care în spitalele moderne durează doar câteva secunde și presupune culcarea micuțului pe un suport special, în majoritatea spitalelor publice efectuarea radiografiei micuților devine un adevărat coșmar atât pentru ei, cât și pentru mame.
Mai exact, pentru a face radiografia la copii, aceștia sunt prinși cu mâinile deasupra capului cu o centură specială, iar corpul acestora atârnă precum o haină în cuier. Pieptul copilului este lăsat dezgolit, iar partea de jos a corpului se acoperă cu un material special, care-l protejează de radiație.
Și partea de jos a bebelușului este prinsă cu mai multe centuri din plastic. Astfel se face roentgen-ul inclusiv copiilor care nu au împlinit nici măcar un an. Mai grav este că astfel se procedează în foarte multe instituții medicale din țară, inclusiv la unele specializate în pediatrie.
Este vorba despre Institutul Mamei și Copilului, Spitalul Clinic Municipal de copii Nr.1, plus alte spitale raionale. Despre acest lucru s-au plâns mai multe mămici care au trecut prin astfel de experiențe cu bebelușii lor.
„Așa ne-au făcut radiografia la Institutul Mamei și Copilului, când medicii au depistat pneumonie”, a mărturisit o mămică pe o rețea de socializare.
„Eu cu băiețelul meu așa am trecut roentgenul la Centrul Mamei și Copilului. Doamne ferește ce frică am tras și cât am plâns și el și eu”, a mărturisit o altă mămică.
„Așa se făcea radiografia și cu 13 ani în urmă. Mi se rupea inima. Acum există ceva mai uman”, a afirmat o altă mămică. „Noi am făcut așa roentgenul cu 11 ani în urmă. Văd că nu s-a schimbat nimic la Centrul Mamei și Copilului”, a adăugat alta.
De cealaltă parte, administrația instituției se justifică și ne asigură că lucrurile se vor schimba în curând. „O să primim opt aparate digitale, până la sfârșitul anului. Aceasta va fi, cred că, în luna noiembrie. Noi acum suntem pe ultima sută de metri de finalizare a reparației, unde o să fie amplasat acest utilaj. În loc de aparatul acela, noi o să aranjăm un aparat care se numește tomosintez, un aparat care are gradul de iradiere de zece ori mai mic, dar, totodată, este posibil de efectuat scanarea totală a copilului”, a declarat pentru Pro TV, Ștefan Gațcan, directorul Institutului Mamei și Copilului.
Alte mămici spun că au trecut printr-o experiență asemănătoare la Spitalul Clinic Municipal de copii Nr.1 „Prin așa coșmar am trecut cu piciul meu când avea 5 luni. A avut pneumonie pe dreapta și am făcut și noi așa roentgen-ul la spitalul de pe strada S. Lazo”, povestește o mămică. „Noi am făcut așa renghen la Spitalul Nr. 1 pentru copii de pe strada Serghei Lazo. Am rămas îngrozită”, a adăugat alta.
Explicațiile responsabililor sunt încurcate. Pe de o parte spun că metoda ar fi cea mai eficientă pentru depistarea pneumoniei, pe de alta - că totul e un mit.
„Nu este adevărat că aparatul vechi de radiografie este mai eficient. Ambele arată exact același lucru, doar că medicii noștri s-au obișnuit să lucreze cu aparate vechi. Le este mai comod și este mai operativ să ducă rezultatele pe suport de peliculă, decât să le transmită ftiziatrului pe CD””, a declarat pentru Sănătate INFO Larisa Gangur, directorul Spitalului Clinic Municipal de copii Nr. 1.
Potrivit managerului, instituția pe care o conduce dispune de mai bine de doi ani de aparat nou de radiografie. După ce am insistat cu alte întrebări, Larisa Gangur a ezitat și ne-a spus că trebuie deja să precizeze dacă medicii de la spitalul ei lucrează sau nu cu aparatul roentgen vechi.
Alți medici spun că, deși lucrează cu utilaj vechi, nu-și permit să atârne copiii atunci când le fac radiografia, pentru că este o experiență traumatizantă atât pentru copii, cât și pentru mame. „De când lucrez în calitate de medic ftiziopneumonolog nu am văzut ca bebelușii să fie atârnați în cui pentru a li se face radiografia. Noi în spital lucrăm cu un roentgen vechi de peste 20 de ani, însă culcăm micuții ca să putem face radiografia. Ori, dacă e nevoie, îmbrăcăm părinții într-un șorț protector și îi punem să-și țină copii în poziție dreaptă, până la finalizarea procedurii”, a declarat ftiziopneumonolugul Nina Postu.
Specialistul a mai precizat că copiilor de până la 18 ani li se face radiografie doar în cazul unor suspecții, dar niciodată pentru profilaxie. Ftiziopneumonolugul a adăugat că deja în cazul maturilor, aceasta trebuie făcută obligatoriu în fiecare an.
Și dacă unele spitale dispun de utilaj performant, dar nu-l folosesc, în multe din cele raionale acestea lipsesc sau sunt foarte vechi, așa încât doctorii sunt nevoiți să-i transporte pe micuți la cea mai apropiată instituție medicală care dispune de utilaj performant. Așa se întâmplă, de exemplu, la spitalul raional din Râșcani.
„Dacă este suspecție de pneumonie, cu anumite simptome care denotă o stare gravă, atunci noi transportăm copiii la Bălți. Îi ducem acolo pentru că spitalul dispune de secție specializată pentru îngrijirea copiilor mici și se poate interveni de urgență. În scurt timp însă sperăm că vom avea și noi aparat modern de radiografie, pentru că am câștigat un proiect investițional la CNAM. Până atunci însă, în cazurile care nu sunt urgente facem radiografia cu un aparat produs în 1969, dar care anual este verificat de Agenția Națională a Activităților Nucleare și Radiologice”, a declarat Gheorghe Roșu, directorul spitalului din Râșcani.
█ Sunt în creștere formele grave de spina bifida. „De vină sunt infecțiile”
Acesta a precizat că noul aparat de radiologie se lasă așteptat, deoarece licitația pentru procurarea lui a fost amânată deja de trei ori, ultima fiind anunțată pe 16 iunie. Împreună cu spitalul raional din Râșcani alte 13 spitale din țară și unul municipal ar trebui să fie dotate cu sisteme de radiografie digitală, a adăugat directorul spitalului Râșcani. De la directorul Agenției Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, Alexandru Coman nu am putut afla care dintre spitale vor beneficia de astfel de utilaj. Responsabilul ne-a sugerat să ne adresăm la Ministerul Sănătății. Acolo, din nou nimeni nu ne-a răspuns. Managerii spitalelor care au cumpărat astfel de utilaje roentgen spun că o unitate costă aproximativ două milioane de lei.
█ Articole relaționate:
170 de mii de americani salvați anual, pentru că le este administrat un vaccin anti-pneumonie