Autor: Sorina Bujarov
Învață de ani buni medicina, fac stagii la cele mai bune universități din lume și speră că toate cunoștințele acumulate le vor putea aplica în practică în momentul în care vor reveni în țară. Vorbim despre unii studenți de la medicină, care spun că deși Moldova nu le oferă condiții de muncă extraordinare și salarii pe potriva meseriei lor, speră că odată ajunși acasă își vor putea împărtăși experiența europeană și astfel situația în sistemul de sănătate se va schimba spre bine.
Tatiana Pascaru este studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în anul IV. În acest an însă tânăra și-a continuat studiile la una dintre cele mai bune universități din Europa - „Paul Sabatier” din Toulouse, Franța.
A ajuns acolo prin programul Erasmus, care, pe lângă stagiul de un an în Franța, îi mai oferă dreptul să urmeze studiile de rezidențiat în una din universitățile din străinătate incluse în program.
„Am avut noroc să mă aflu în lista celor șapte studenți de la medicină, care au fost acceptați în programul Erasmus. Am ales să-mi fac stagiile în Franța, pentru că știu franceza și la universitate îmi fac studiile în grupa francofonă. Visam să ajung în Franța. Tot prin intermediul acestui program am dreptul să depun actele la rezidențiat. Daca voi avea posibilitatea, la sigur voi încerca”, mărturisește Tatiana.
Pentru că vorbește franceza fluent, s-a acomodat repede cu vorbitorii. Nu a fost scutită însă de alte dificultăți. Să înveți în străinătate nu este atât de ușor precum pare, mărturisește tânăra. Tatiana spune că i-a fost greu să se adapteze la un mediu nou în totalitate, departe de colegi, prieteni și familie. A vrut totuși să reușească, de aceea nicio clipă nu s-a gândit să renunțe.
„Mi-a fost foarte greu să mă adaptez cu sistemul de învățământ medical de aici, în special în prima lună. Cu timpul totul a revenit la normal. Am fost încurajată cel mai mult de profesori, care se comportă cu mine la fel cum s-ar comporta cu un prieten. Aici nu contează vârsta și nici poziția socială. Așa am reușit să obțin rezultate frumoase la examene. Stagiul mi-a oferit o experiență extrem de bogată”, a mărturisit tânăra, care ne-a povestit și despre diferențele dintre sistemul educațional din Franța și cel de acasă.
„Cu regret, sistemul nostru a îmbătrânit. Aproape 80% dintre profesori au o vârstă înaintată. Societatea însă e într-o schimbare continuă și are nevoie de oameni flexibili la schimbări, competenți, capabili să se adaptezee noilor tendințe. Mai mult, în Franța se pune foarte mult accent pe practică. Aici se fac patru stagii de practică pe an, câte două luni fiecare stagiu, începând cu anul III. Făcând un stagiu de două luni, câștigi o experineță foarte bună în orice serviciu”, a afirmat Tatiana.
Aceasta mai spune că anume stagiile de practică au și scopul de a „filtra” studenții de la medicină, astfel încât absolvesc universitatea doar cei mai buni.
„80 la sută dintre studenți sunt respinși din lipsă de responsabilitate, capacități. Absolvesc facultatea doar cei cu vocație, care oferă pacientului serviciu medical de calitate, siguranță și încredere. Asta mi-aș dori mult la noi in țară”, povestește Tatiana.
Diferențe mari sunt și la nivelul întregului sistem de sănătate, subliniază Tatiana Pascaru. Aceasta a adus și câteva exemple: „în Moldova meseria de doctor e frumoasă, dar săracă. Aici însă și rezidenții au un salariu de 1.200 – 1.500 de euro. Ce-i drept, ei muncesc la fel de mult ca doctorii. În Franța și utilajul e sofisticat, ceea ce ajută mult doctorii în diagnosticarea corectă și tratament modern”.
Deși cunoaște bine lacunele sistemului de sănătate de acasă, acestea nu o sperie. Ba din contra spune Tatiana, o motivează. E optimistă și vrea să revină acasă.
„Vreau să ajut, nu am ales medicina pentru bani. Doresc să revin și să lucrez medic în Moldova. Sunt gata să depun efortul necesar, să ofer toate cunoștințele și competențele dobândite aici, pentru a îmbunătăți situația de acasă. Sistemul medical de la noi are nevoie de schimbare și sper că noi, generația tânără, să ne implicăm activ și să mergem doar înainte”, a afirmat pe un ton optimist Tatiana. Tânăra știe și de ce schimbări are nevoie sistemul medical de acasă, pentru a deveni unul atractiv pentru tinerii specialiști, dar și pentru medicii care sunt pe cale de a-l părăsi.
„Sistemul de sănătate trebuie dezvoltat. Asta înseamnă susținere pe măsură din partea statului, investiții în medicina preventivă, serviciile de diagnostic și tratament. E nevoie însă și medicii să fie salarizați bine”, a încheiat discuția viitorul medic.
În anul de studiu 2014-2015, prin programul Erasmus au plecat la stagii în străinătate șapte studenți de la medicină. Țările de destinație sunt Franța, Suedia și Portugalia.
█ Articole relaționate:
Povestea unui stomatolog pediatru plecat la muncă în Italia. „Mi-e dor de un „mulțumesc” de copil”